Opoziția trebuie să pună "armele jos"

2179
Președintele Traian Băsescu le-a cerut, ieri, deputaților și senatorilor din opoziție să respecte moratoriul pe care l-a solicitat, să pună "armele jos" și să vină la Parlament pentru a vota legile dorite de Guvern în sensul respectării acordului internațional de finanțare.
"Sper ca oamenii politici să găsească resursele de înțelepciune pentru a face cei trei - patru pași care trebuie făcuți în așa fel încât România să-și îndeplinească angajamentele din interiorul acordului cu cele trei instituții financiare. Acesta este și motivul pentru care am propus un moratoriu care se pare că are sensuri diferite. Când propunerea este a unui moratoriu, a unui armistițiu, se pun armele jos, se fac cele trei - patru obligații care nici nu necesită mare efort. Doar trebuie să stai pe scaun și să ridici mâna în Parlament. Sau s-o lași în jos, dar să faci ceva", a spus președintele, prezent la un forum pe teme economice.
În context, el a criticat opoziția pentru condițiile pe care aceasta le pune pentru respectarea moratoriului cerut de președinte. "Se pare că termenul de moratoriu pentru unii înseamnă să punem condiții, să repunem. Eu am căzut în plasa încercării de a rezolva politic, de a da o soluție politică partidelor parlamentare plecând de la premisa că toți blamau", a explicat Traian Băsescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9399 secunde