Șeful CJC ridică din umeri:

"Nu știu ce se întâmplă dacă se înzăpezește județul! E treaba RAJDP"

387

Articole de la același autor

Dacă în alte localități primarii și-au făcut deja planurile pentru o eventuală înzăpezire în interiorul comunelor sau orașelor, reprezentanții Consiliului Județean Constanța ridică din umeri și lasă de înțeles că cel mai bine ar fi să ne ferească Dumnezeu ca drumurile din județ să fie înzăpezite. Și asta deoarece Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP) are în continuare conturile blocate.

Vicepreședintele CJC, Cristinel Dragomir, s-a arătat, ieri, neputincios în această privință și a declarat că instituția pe care o reprezintă nu are dreptul să se implice în activitatea RAJDP.

"Pe noi ne privesc doar contractele privind deszăpezirea. Mâine (n.r. - astăzi), voi pleca la ANAF, pentru a discuta această problemă și, în caz că se va permite o reeșalonare a datoriei, în urma unei plăți făcute de CJC care urmează să fie recuperată ulterior, este posibil ca aceste conturi să fie deblocate", a declarat Cristinel Dragomir.

Întrebat ce se va întâmpla cu județul Constanța dacă mâine s-ar înzăpezi, Dragomir a ridicat din umeri.

"Nu știu ce o să se întâmple, e treaba regiei", a spus Cristinel Dragomir.

Problema conturilor blocate persistă încă de luna trecută și faptul că iarna a ocolit județul Constanța nu poate fi decât o bucurie, altfel cine știe cum s-ar mai fi circulat mai ales în caz de urgențe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3901 secunde