Nu renunță! UDMR repune pe tapet problema autonomiei

135
Nu renunță! UDMR repune pe tapet problema autonomiei - ddd-1578491732.jpg
Liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila, a declarat că nu se așteaptă ca Parlamentul să voteze proiectul de lege depus în decembrie anul trecut de doi deputați ai Uniunii prin care se solicită ca "Ținutul Secuiesc" să devină regiune autonomă cu personalitate juridică, dar susține că este nevoie de dezbatere pe acest subiect, transmite Agerpres.

"Sunt cei doi colegi care au intrat pe listele Partidului Civic Maghiar, nu mai figurează pe listele PCM. Este proiectul de lege care a mai fost dezbătut în Parlament acum doi ani de zile, Consiliul Național Secuiesc a cerut celor doi colegi să îl depună din nou. UDMR a spus foarte clar, noi susținem ca în Parlament să dezbatem această temă, care este importantă, vorbim de instrumente instituționale care sunt utilizate în Europa pentru a sprijini comunitățile etnice. Desigur, știm și problemele pe care le are acest proiect de lege, de aceea noi credem că va fi util din punct de vedere al dezbaterii, dar nu ne așteptăm ca Parlamentul să accepte. Pentru că proiectul, cum este conturat, nu corespunde cu structurile instituționale ale administrației publice locale și atunci este nevoie și de Constituție și așa mai departe. Dar, de dezbatere avem nevoie. Nu sunt teme tabu, sunt teme normale și ar trebui să avem o dezbatere normală în momentul în care Parlamentul pune pe ordinea de zi", a declarat Korodi Attila, într-o conferință de presă, la Miercurea Ciuc.

Întrebat de ce a fost depus din nou acest proiect de lege, dacă a fost deja respins în urmă cu doi ani, Korodi a susținut că este nevoie de dezbaterea acestei teme în Parlament și de conștientizarea faptului "că există o cerere din partea comunității maghiare care, cumva, trebuie conturată și trebuie avută în vedere pe termen lung".

Parlamentarul a mai spus că UDMR are propriul proiect privind autonomia teritorială, care se află postat pe site-ul Uniunii și care se bazează pe structura instituțională din Tirolul de Sud, dar că acesta va fi depus când va fi fezabil atât din punct de vedere politic cât și constituțional.

"Noi avem proiectul nostru, care este finalizat demult, este public, este pe site-ul UDMR și care se bazează pe structura instituțională găsită în Tirolul de Sud, care poate să fie ajustată și adusă aproape de structurile administrative actuale. Poate e nevoie ca Constituția să definească și regiunea ca structură administrativ-teritorială. Este pregătit (proiectul - n.r.), este un sistem funcțional care poate fi oricând pus în practică, dar noi îl vom depune când această propunere poate fi fezabilă și din punct de vedere politic și din punct de vedere constituțional", a conchis Korodi Attila.

În data de 18 decembrie 2019, deputații UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy și Biro Zsolt-Istvan au depus la Camera Deputaților o inițiativa legislativă prin care se solicită ca "Ținutul Secuiesc" să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5028 secunde