Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu:

"Nu mai accept insulte din partea Guvernului României față de munca mea"

1475
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat, ieri, că nu mai acceptă insulte din partea Guvernului României, în contextul în care a avertizat de nenumărate ori autoritățile de la București că România pierde bani din lipsa proiectelor, însă a fost apostrofată că spune lucrurilor pe nume, informează Agerpres.

"Este de datoria mea de comisar pentru politică regională să avertizez toate statele membre, deci implicit și România, despre riscul pierderilor sau dezangajărilor de fonduri, mai ales în domeniul infrastructurii, având în vedere că sunt lucrări complexe, care necesită ani de zile, și trebuie să îmi fac datoria și să spun atunci când o țară riscă să își piardă șansa la dezvoltare pentru generații întregi. După cum știți, de când am devenit comisar european pentru politică regională, am încercat să ajut cu rata de absorbție pentru regiunile mai puțin dezvoltate. În cazul României, am făcut eforturi extraordinare, în sensul că am fazat foarte multe proiecte în valoare de trei miliarde de euro, practic am degrevat bugetul național de trei miliarde de euro, bani care ar fi fost pierduți", a spus comisarul european Corina Crețu, într-o conferință de presă susținută la Bruxelles.

Ea a arătat că în România s-a ajuns la o rată de absorbție, pentru perioada 2007 - 2013, de peste 90%, în condițiile în care în 2014 s-a plecat de la sub 50%.

"Am aprobat proiecte retrospective, adică proiecte care sunt realizate, dar pentru care statul român plătea credite către BEI și BERD. Am preluat salariile tuturor lucrătorilor pe fonduri europene, astfel încât, pentru perioada 2007 - 2013, rata de absorbție a crescut până la 90%. S-au pierdut două miliarde de euro, din păcate în domeniul cel mai vulnerabil și cel mai necesar pentru România, cel al transporturilor. Pentru perioada 2014 - 2020, facem eforturi supraomenești să evităm dezangajările de fonduri. Pentru acest an, avem acest risc de pierderi. La începutul anului, a fost de 800 de milioane de euro, dar lucrăm cu autoritățile române pentru a minimiza aceste fonduri care sunt pe Programul Operațional Regional", a continuat Corina Crețu.

Comisarul european a adăugat că, în domeniul infrastructurii, nu există deocamdată risc de pierderi pentru anul acesta, tocmai pentru că există proiecte începute anii trecuți.

"Nu înțeleg această tensiune care s-a creat între mine și Guvern, spunând lucrurilor pe nume. Avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructură, dar nu avem proiecte. Pentru Târgu Mureș - Iași, în primul rând este o prioritate a Comisiei Europene, și o spun cu toată sinceritatea, de aici, de pe podiumul Comisiei Europene, avem nevoie de a completa proiectele de infrastructură care conectează Europa, mai ales Republica Moldova, Moldova, de Europa Centrală și de Est", a arătat ea.

Corina Crețu a mai spus că, deși sunt bani pentru studii de fezabilitate, nu există nicio solicitare în acest sens și a încheiat cu un avertisment: "Vă anunț public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României față de munca pe care o fac!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8793 secunde