Nimeni nu a dormit în Hârșova timp de trei zile. Află de ce!

3097

Totul a început vineri dimineață, când aproximativ două sute de prichindei, însoțiți de educatoarele lor, au participat la un eveniment prin care micuții au fost încurajați să își testeze creativitatea pe asfaltul din fața Primăriei Hârșova.
Preșcolarii de la Grădinițele Prichindelu și Tic-Pitic din localitate s-au strâns în fața sediului administrației locale pentru a desena pe asfalt. Acțiunea a făcut parte din evenimentul "Zilele orașului Hâr-șova", pe care Primăria a desfășurat-o în perioada 23-25 septembrie.
De asemenea, au avut loc mai multe acțiuni de importanță, printre care și cel de sărbătorire a unuia dintre cele mai importante edificii de cultură din Hârșova, respectiv, Biblioteca orășenească. Aflată la 60 de ani de activitate, Biblioteca orășenească "Duiliu Zamfirescu" din Hârșova a fost sărbătorită printr-o manifestare culturală, discursuri ale dascălilor din localitate și eseuri ale elevilor olimpici din Hârșova. Evenimentul a fost deschisă de edilul Tudor Nădrag care a vorbit despre importanța acestei instituții în ridicarea nivelului intelectual al tinerilor din oraș. Nădrag a menționat că are un real atașament și respect față de profesorii și învățătorii din localitate, care în orice situație, își respectă angajamentele făcute față de comunitate și elevi. Edilul a fost precedat de un discurs al bibliotecarei Liliana Bloju, care a făcut un scurt istoric al instituției și a menționat că aceasta deține un număr de 42.700 de publicații, de care beneficiază aproximativ 2.000 de persoane, adică 20% din populația Hârșovei.
Liliana Bloju a vorbit și despre Centrul de Internet pentru Public din Hârșova, realizat prin programul național BIBLIONET și a mulțumit Fundației "Bill și Melinda Gates" care în colaborare cu Primăria Hârșova a sponsorizat această inițiativă.
Totodată, în cursul celor trei zile, locuitorii din Hârșova au avut parte de mai multe manifestații, printre care un spectacol al ansamblurilor folclorice și un concert al mai
multor artiști autohtoni consacrați. Petrecerea a continuat și sâmbătă când au avut loc concursuri sportive pentru tineret, iar vârstnicii au avut parte de concursuri de șah și table în Piața 1 Decembrie. De asemenea, la stadionul din localitate s-au desfășurat meciuri de fotbal atât pentru juniori, cât și pentru seniori. După-amiaza a continuat cu un spectacol al ansamblurilor folclorice, provenite din mai multe culturi și etnii dobrogene. Seara, tinerii din Hârșova s-au putut bucura de discoteca în aer liber și concertul Andei Adam și al lui Costi Ioniță.
Duminică, de Ziua Recoltei, spectacolul de confluențe etnice a continuat, iar participanții au avut parte și de o expoziție gastrono-mică ce s-a desfășurat la Casa de Cultură. De la ora 11.00 a început concertul în centrul orașului, unde mai mulți artiști de muzică populară au încins atmosfera de sărbătoare. Evenimentul s-a încheiat cu întâlnirea cu fiii orașului ce a avut loc de la ora 17.00.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Porți deschise la Cetatea Carsium
Pagina a fost generata in 0.68 secunde