X
Negocierile PNL-PSD pentru formarea guvernului Ciucă au eşuat

Articole de la același autor
Dacian Cioloș, desemnat premier de Klaus Iohannis
11 Octombrie 2021
Dacian Cioloș, noul președinte al USR PLUS
02 Octombrie 2021
Consiliul Județean Constanța, convocat în şedinţă. Iată ordinea de zi
23 Septembrie 2021
Negocierile dintre PNL și PSD au eșuat, după o întâlnire de o oră, între şefii celor două formaţiuni, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, alături de alţi reprezentanţi din partid.
Întâlnirea a avut loc la Vila Lac, însă acolo nu s-a ajuns la niciun numitor comun, potrivit surselor citate de Antena 3.
La întâlnire, s-a discutat despre susţinerea PSD pentru un guvern PNL-UDMR condus de Nicolae Ciucă, însă s-a stabilit că vor mai fi întâlniri în acest sens.
Potrivit Antena3.ro, , nu s-a ajuns la un rezultat şi a fost mai mult o discuţie de tatonare, urmând ca zilele viitoare să aibă loc noi întâlniri.

La delegaţia de la Vila Lac au participat, din partea PSD, preşedintele Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Vasile Dîncu, Dan Nica, Ionel Arsene şi Alfred Simonis.
Din delegaţia PNL au luat parte preşedintele formaţiunii Florin Cîţu, premierul desemnat Nicolae Ciucă, Dan Vîlceanu şi cei patru vicepreşedinţi - Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode şi Gheorghe Flutur.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 24 Octombrie 2021
Duminică, 24 Octombrie 2021
Duminică, 24 Octombrie 2021
Duminică, 24 Octombrie 2021
Sâmbătă, 23 Octombrie 2021