Mobilizare în comuna Cumpăna. „Construim două case pentru familii aflate la nevoie!”

Marţi, 03 August 2021, 00:00
349
Peste 60 de voluntari inimoşi au ignorat cele aproape 40 de grade din termometre şi s-au apucat de treabă luni dimineaţă, 2 august, pentru a da gata până la sfârşitul săptămânii două case pentru două familii aflate la încercare, în comuna Cumpăna. Iniţiativa aparţine celor de la Habitat for Humanity, în parteneriat cu Primăria Cumpăna.





Două familii se vor putea muta, începând de vineri, 6 august, în căsuţele lor nou-nouţe, ridicate cu sprijinul sponsorilor şi autorităţilor locale, dar cu mâinile voluntarilor. La trei ani distanţă, Habitat for Humanity a revenit, la Cumpăna, pentru a construi, în vecinătatea celor opt case făcute în 2018, alte două locuinţe pentru familii cu venituri reduse.



Ambiţia celor de la Habitat for Humanity, cărora li s-au alăturat şi 24 de angajaţi ai Hilti România, este să finalizeze şi să dea în folosinţă casele în doar cinci zile. Locuinţele sunt construite după un proiect pilot, obţinut în urma concursului de arhitectură „Acasă pentru umanitate”, dezvoltat în vara anului trecut. Proiectul presupune o locuinţă redimensionată şi recompartimentată, pentru a avea o eficienţă ridicată a spaţiului cât şi un cost de construcţie mai scăzut decât cel actual. De asemenea, procesul a fost gândit astfel încât locuinţele să fie construite de voluntari într-un timp cât mai scurt.



Terenul unde sunt ridicate casele este pus la dispoziţie de Primăria Cumpăna, care a asigurat şi infrastructura necesară în zonă, inclusiv utilităţie. „Habitat for Humanity a venit în Cumpăna în anul 2006. Am continuat apoi în 2010, am construit primele 10 case, pentru a răspunde nevoilor comunei Cumpăna. Avem persoane cu vârste de peste 35 de ani, care nu pot să fie beneficiari ai locuinţelor tip ANL, tocmai de aceea noi, administraţia publică locală, căutăm parteneri, căutăm permanent alte surse şi alţi investitori, care să poată să aducă siguranţă oamenilor care au nevoie de acoperiş deasupra capului”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.



Încă 10 case, anul viitor

De altfel, cei de la Habitat for Humanity au planuri pe termen mai lung la Cumpăna, unde îşi propun să ridice cel puţin alte 10 locuinţe, în 2022. „Suntem hotărâţi ca vineri să înmânăm cheile celor două familii, care vor avea în sfârşit un loc pe care să îl numească acasă. Voluntarii lucrează cu foarte multă inimă. De fapt, ei vin pe şantier ca voluntari, dar pleacă prieteni cu familiile. Acestea lucrează cot la cot cu voluntarii, la clădirea propriului vis. Aceşti pereţi nu sunt doar pereţi de lemn, pentru că ei au o urmă şi o părticică din inima voluntarilor care au lucrat şi care au pus suflet la ridicarea lor. tocmai de aceea, pentru noi este un sentiment foarte profund de mulţumire că ceea ce faci ai făcut bine, că un copil, în sfârşit, o să aibă o cameră a lui, că o familie în sfârşit va putea să doarmă liniştită ştiind că are un loc pe care să îl numească acasă”, a precizat Roberto Pătrăşcoiu, directorul naţional Habitat for Humanity România.



Pagina a fost generata in 0.3755 secunde