Ministrul Stelian Ion: „Este nevoie de magistraţi de valoare care să împartă dreptatea”

Marţi, 05 Ianuarie 2021, 00:00
2091
Ministrul Justiţiei, constănţeanul Stelian Ion, a vorbit luni despre ieşirea la pensie a magistraţilor, care ar putea avea loc mult prea devreme pentru aceştia, ca de exemplu la 48 de ani. Stelian Ion a spus că este nevoie de magistraţi de valoare care să împartă dreptatea, iar pensionarea acestora mai devreme decât ar trebui, ar reprezenta un mare dezavantaj pentru societatea din România.

„Nu va fi o decizie intempestivă. Discuţiile pe această temă au loc de ani de zile. Eu îmi doresc ca magistraţii să rămână în magistratură şi să îşi dorească acest lucru. Aceasta va fi preocuparea mea principală. În momentul în care ai condiţii pentru a-ţi desfăşura activitatea din punct de vedere logistic şi material, nu are de ce să existe această dorinţă de a pleca grabnic din magistratură la o vârstă când poate eşti cel mai eficient şi ai cea mai mare experienţă. Magistraţii au fost supuşi în ultima perioadă unor presiuni şi am observat acest lucru din exterior. Acum sunt într-o nouă poziţie, însă acum câţiva ani, unii dintre cei mai oneşti magistraţi au avut parte de un tratament nu tocmai în regulă. Când faci tot ce poţi pentru a-ţi desfăşura activitatea aşa cum trebuie şi ceea ce ţi se oferă la schimb nu este decât un val de zeci de sesizări judiciare şi tot felul de dosare mai mult sau mai puţin întemeiate, în acel moment te întrebi care mai este rostul tău şi de ce ai vrea să mai continui dacă ai parte de un asemenea tratament”, a declarat ministrul Stelian Ion.



El a continuat, spunând că nu îi poate ţine pe magistraţi cu forţa în branşă, dacă ei nu îşi mai doresc acest lucru.
„Eu am o solicitare către magistraţi, aceea de a rămâne în profesie, de a nu uita pentru ce şi-au dorit să devină magistraţi pentru că pentru fiecare a existat un început şi mulţi dintre ei au pornit în această profesie cu gândul şi cu speranţe foarte mari că vor face justiţie. Acest lucru nu îl mai pot face dacă pleacă acum într-o conjunctură nefavorabilă. Ideea de a ţine oamenii cu forţa printr-o singură modificare legislativă nu este eficientă şi nu va avea rezultatul scontat. Noi putem modifica legea şi o putem face rapid în sensul vârstei de pensionare, dar dacă oamenii nu mai vor şi nu îşi fac profesia cu drag, nu vor da randament. Trebuie să le asigurăm condiţii materiale, să nu mai stea câte zece într-un birou şi să nu existe o presiune din partea politicului asupra lor” , a spus Stelian Ion.



Ulterior, acesta a vorbit şi despre desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie.
„Desfiinţarea secţiei speciale nu este o decizie menită să creeze un soi de imunitate. Cei care greşesc trebuie să răspundă în faţa legii. Secţia specială nu a fost eficientă şi nu a făcut nimic în acest sens. Din 2018 şi până acum a emis un număr de 6 rechizitorii ceea ce este foarte puţin dacă facem o analiză. Trebuie să existe o răspundere reală a magistraţilor şi nu trebuie să existe vreun mecanism de presiune asupra magistraţilor oneşti care îşi fac treaba şi care nu au greşit cu nimic. Va fi o chestiune foarte rapidă legată de această desfiinţare a secţiei speciale. În acest an CSM-ul nu a apucat să se întrunească, urmează să se întâmple acest lucru în perioada următoare. Voi solicita conducerii CSM să pună pe ordinea de zi acest proiect pentru că este bine cunoscut. Nu am făcut decât o mică modificare în sensul eliminării unor articole din varianta iniţială a proiectului care tocmai construiau un fel de imunităţi pentru magistraţi. Nu ne dorim exces nici în zona protecţiei nejustificate a magistraţilor de răspundere, nu ne dorim exces nici din partea presiunii puse, prin astfel de metode, asupra magistraţilor cu, repet, zeci de dosare disciplinare, plângeri penale şi o Secţie care a fost percepută în cadrul magistraturii negativ, pe bună dreptate, şi nu doar în cadrul magistraturii şi de către organismele internaţionale şi în cadrul MCV, Comisia Europeană care a analizat acest lucru”, a concluzionat Stelian Ion.

Pagina a fost generata in 0.2685 secunde