Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susţine desfiinţarea Secţiei Speciale. „Este ineficientă”

2352
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susţine desfiinţarea Secţiei Speciale. „Este ineficientă” - stelianion-1610569279.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, unul dintre cei mai puternici opozanți față de modificarea legilor justiției de către PSD, a explicat ce se va întâmpla cu secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), despre care a precizat că în cei doi ani de funcţionare s-a dovedit a fi ineficientă.

„Va fi desfiinţată secţia specială şi nu va va dura mult până se va întâmpla asta. Secţia, dacă ne uitam la numărul dosarelor soluţionate vom vedea, că a avut în decurs de doi ani şi ceva 6 rechizitorii, a avut câteva declinări de competenţă şi foarte multe clasări. Au fost multe probleme legate de secţia specială. Pe de-o parte se creează o imunitate de facto, procurorii din acele secţii nu se vor ancheta reciproc.

S-a pornit cu stângul de la început, pentru că era o vreme în care se dorea control asupra justiţiei, pe de-o parte magistraţii unii dintre ei să fie descurajaţi, iar alţii să fie protejaţi. Aceasta a fost discuţia la momentul respectiv, acestea erau acuzaţiile principale legate de ideea unei astfel de secţii, pe care domnul Iordache a susţinut-o foarte tare ca un interpus a celor care l-au trimis acolo cu această misiune. Ideea este că, tragând linie, vedem că unele lucruri pe care cei care susţineau înfiinţarea acestei secţii le criticau la alte parchete, spre exemplu scurgeri de informaţii din dosare, un fel de telejustiţie invitarea celor anchetaţi de faţă cu presa s.a.m.d. Când au fost întrebaţi chiar magistraţii daca e în regulă să se înfiinţeze o astfel de secţie, marea majoritate a celor care s-au exprimat au spus că nu este potrivită o astfel de reglementare.

Ca atare, să spui ca marea majoritate a magistraţilor şi-ar fi dorit o astfel de secţie este greşit. Asta nu înseamnă ca nu vor fi anchetaţi magistratii, daca vorbim de un abuz într-un dosar", a mai spus ministrul justiţiei Stelian Ion, la Antena 3.

Întrebat dacă este convis că va veni un aviz pozitiv de la CSM, ministrul justitiei, Stelian Ion, a precizat că îşi doreşte cat mai repede să fie discutată această chestiune în cadrul CSM.

„Ce-mi doresc eu e cat mai repede să fie discutată aceasta chestiune în cadrul CSM. Mă voi duce acolo, voi veni cu toate argumentele adunate în timp şi voi susţine aceasta cauza a desfiinţării Sectiei Speciale”, a mai adăugat ministrul Justiţiei Stelian Ion.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3829 secunde