Ministrul Justiției, DEMIS de premierul Florin Cîțu ! Cum a reacționat STELIAN ION

2182
Ministrul Justiției, DEMIS de premierul Florin Cîțu ! Cum a reacționat STELIAN ION - deputatulstelianion-1630523042.jpg

Articole de la același autor

Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri seară demiterea ministrului Justiției. Cererea de revocare a fost trimisă președintelui Klaus Iohannis. Lucian Bode va fi ministrul interimar al Justiției.
"Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, domnul Stelian Ion", a declarat Florin Cîţu miercuri seară, la câteva minute după ședința de guvern amânată.

Florin Cîțu i-a reproșat lui Stelian Ion că "șantajează poporul român" prin blocarea unor proiecte de dezvoltare și, de asemenea, că nu a reușit desființarea Secției pentru investigarea magistraților.

"Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care (...) nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să-și ducă la bun sfârșit proiectele. Un exemplu este desființarea Secției speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desființată. A bloca activitatea guvernului doar pentru că nu ești de acord să dezvolți comunitățile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat", a spus premierul.
Premierul a făcut apel la USR PLUS să nu iasă de la guvernare.


La scurt timp, Stelian Ion a reacționat si a transmis pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:



Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare.

În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.

Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului.

Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6775 secunde