Mihai Vîlcu, susţinut de USR, viitorul subprefect al judeţului Constanţa

300
Mihai Vîlcu, susţinut de USR, viitorul subprefect al judeţului Constanţa - subprefect-1614279958.jpg

Articole de la același autor

Unul dintre posturile de subprefect al judeţului Constanţa, care va fi lăsat vacant de Aura Bozdoacă, va fi ocupat de un reprezentant al USR, şi anume Mihai Vîlcu.

Acesta a fost ales de reprezentanţii din Biroul Naţional al USR pentru a ocupa funcţia de subprefect şi urmează ca, în cel mai scurt timp, să depună jurământul şi să fie instalat oficial în funcţie.

Mihai Vîlcu este antreprenor şi ocupă şi funcţia de consilier local în comuna Ghindăreşti. De altfel, acesta a participat şi la alegerile pentru câştigarea primăriei Ghindăreşti, însă nu a avut câştig de cauză.

„Colegii din Biroul Naţional al USR au ales din cele trei nominalizări făcute de către noi la Biroul Judeţean. Cel ales a fost colegul nostru, Mihai Vîlcu. El este un tânăr antreprenor şi este consilier local la Ghindăreşti. A candidat şi pentru funcţia de primar al localităţii Ghindăreşti, având rezultate foarte bune ţinând cont că a fost prima participare. În mod cert, pe lângă pregătirea profesională a fost luată în considerare şi pregătirea politică din ultima vreme şi rezultatele obţinute. Fiind preşedinte de filială, nu aş vrea să îmi dau eu cu părerea dacă în acest moment Mihai Vîlcu este cea mai bună variantă dintre cei trei care au candidat pentru acest post. Am încredere că cei din Biroul Naţional au ales cea mai bună variantă. Trebuia să se întâmple acest lucru. Eu mi-aş fi dorit să fie toţi trei subprefecţi, dar din păcate trebuia să fie ales doar unul dintre ei.” , a declarat pentru Cuget Liber senatorul USR Remus Negoi.

Reamintim că USR Constanţa a propus trei persoane pentru postul de subprefect. Aceştia au fost Mihai Vîlcu, Anca Mănăilă şi Dumitru Paris.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.484 secunde