Mazăre își declară interesele la asociații și fundații abia după controlul ANI

Vineri, 19 Februarie 2010, 23:46
2555
Primarul Constanței, pesedistul Radu Mazăre, și-a publicat declarația de interese aferentă anului 2009. Înregistrată la data de 15 ianuarie 2010, dar postată abia ieri pe site-ul Primăriei Constanța, declarația de interese a edilului-șef cuprinde câteva noutăți comparativ cu ulteriorul document de acest fel, care datează din 9 iunie 2009. Concret, Mazăre declară, "pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile art. 74 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali", interesele personale pe care le are la capitolul "Bunurile mobile deținute în proprietate sau în concesiune", acolo unde figurează "teren cotă indiviză 4,16% din total suprafață de 605mp", precum și "teren cotă indiviză 4,16% din total suprafață de 893 mp". Aceste "interese" ale șefului administrației publice locale nu figurau în declarația pe 2008, completată în iunie 2009. O altă noutate în ceea ce privește interesele primarului PSD "cu sânge" este aceea că, la capitolul "Participare la capitalul societăților comerciale, dacă aceasta depășește 5% din capitalul societății" nu mai figurează opt SRL-uri și SA-uri, ci doar șase, astfel că nu se mai regăsesc SC Comtext SA Constanța și SC Tomis Marketing Services SRL. La vremuri noi, interese noi… Interesant de remarcat este, însă, faptul că în noua declarație de interese a primarului Mazăre au răsărit, la secțiunea "Asociațiile și fundațiile" al căror membru este, două entități, fiind vorba despre Asociația Fair Play Constanța și de Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și a Salvama-rilor din România (a cărei titulatură este consemnată, însă, greșit în documentul oficial, sub numele de "Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și a Scafandrilor din România"). În ceea ce privește ultima organizație, reamintim că primarul dă cu subsemnatul la ANI pentru "contractul încheiat cu Asociația Națională a Scafandrilor Profe-sioniști și a Salvamarilor din România, care a deținut serviciul de salvamar și posturile de prim ajutor de pe plajele din Constanța și stațiunea Mamaia în sezonul estival 2009 și a cărui valoare este de 989.500 fără TVA", așa cum se precizează într-o adresă a ANI, datând din 18 ianuarie. Despre acest contract, Mazăre preciza, după întoarcerea din țările calde, că nu reprezintă un conflict de interese, așa cum susține Agenția Națională pentru Integritate, și asta deoarece, declara el sus și tare - subliniind că este "extrem de relaxat" vizavi de noul control al ANI - Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și a Salvamarilor din România este o asociație nonprofit. Potrivit informațiilor postate pe site-ul Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști din România (A.N.S.P.S.R.), sociația a fost înființată "în 1999, prin asocierea mai multor firme și persoane, toți scafandrii având ca pasiune sau obiect de activitate scafandreria și mediul subacvatic". Această asociație, ca și Asociația Fair Play, de altfel, nu figura în declarația de interese pe 2008 a primarului Constanței.

Pagina a fost generata in 0.2689 secunde