Premieră în Consiliul Local Constanța

Mașina de vot a lui Mazăre s-a blocat din cauza consilierilor chiulangii

687
Mașina de vot a lui Mazăre s-a blocat din cauza consilierilor chiulangii - 68a89238659c5edd2c633ceec230a725.jpg

Articole de la același autor

Respingerea proiectului de hotărâre nr. 26, privind trecerea unor imobile din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanța, l-a iritat, ieri, destul de tare pe primarul Radu Mazăre. Și asta pentru că în mandatul acesta consilierii pesediști au fost întru totul stăpâni pe situație, până acum, și mai presus de toate edilul nu se prea aștepta ca surpriza să vină tocmai de la colegii liberali.
Consilierul liberal Victor Manea a ridicat ieri, în cadrul ședinței de consiliu local, câteva semne de întrebare la proiectele înscrise pe ordinea de zi. La proiectul cu numărul 4, referitor la modificarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Constanța, aprobate prin H.C.L.M. nr. 150/16.07.2010, Manea a atras atenția că sunt prea multe persoane care beneficiază de avansarea în treapta de salarizare și promovarea în clasa prevăzută de respectivul proiect. Liberalul a amintit că legea prevede avansări numai la un interval de doi ani și în cazuri excepționale înainte de acest termen, iar aceste cazuri excep-ționale sunt în situația de față nici mai mult nici mai puțin decât 39 la număr, aspect care ar putea atrage atenția Curții de Conturi. Tot Manea a cerut, în numele liberalilor, lămuriri și în ceea ce privește alte două proiecte referitoare la concesionarea prin licitație publică a două spații cu destinația de "cabinete medicale".

Un proiect… respins
Sesizarea care a generat însă o răbufnire a primarului Radu Mazăre s-a referit însă la trecerea unor imobile din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanța. Era vorba de trecerea unor terenuri din intravilanul municipiului, aflate la următoarele adrese: Bulevardul Ferdinand nr. 53, Str. Cpt. Dobrilă Eugeniu și un alt teren în zona Gară - Pasaj. Sesizarea liberalului Victor Manea a vizat caracterul de spații verzi al terenurilor și la posibilitatea ca aceste spații verzi să fie betonate odată cu trecerea respectivelor terenuri din domeniul public în cel privat al municipiului Constanța. Manea s-a întors la deviza din campania electorală, amintind tuturor că atâta timp cât atunci a susținut protejarea spațiilor verzi, acum nu are cum să își încalce promisiunile.

Nu contează… Ba contează!!!
Replica lui Mazăre nu a întârziat să vină, bineînțeles. Ea a vizat, așa cum ne-a obișnuit edilul, eterna poveste a investitorilor, acuzându-i pe liberali că, deși sunt de dreapta și ar trebui să susțină inițiativele private, ei le blochează. Replicile lui Mazăre nu i-au înduplecat pe liberali, astfel că în final s-au abținut la vot. Rezultatul?! La primul impuls, Mazăre a replicat: "Oricum nu contează!", referindu-se la cele trei abțineri și știindu-se pus la adăpost de voturile pesediștilor, prezenți în mandatul actual într-un număr foarte mare în Consiliul Local. Numai că votanții roșii de serviciu au lipsit ieri nici mai mult, nici mai puțin decât în număr de cinci, din tabăra pedeliștilor au lipsit alți doi votanți, astfel că, înregistrând doar 17 voturi, proiectul a picat. Acest lucru l-a înfuriat destul de tare pe Mazăre, care nu a avut decât să constate, fie și în gând, că, de data aceasta, voturile liberalilor au contat.
Proiectul respins va intra pe ordinea de zi a ședinței viitoare, atunci când, după cum și-a exprimat și Mazăre speranța, vor fi prezenți toți consilierii PSD, astfel încât, atunci, cei trei liberali să nu mai conteze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6239 secunde