Mariana Mircea, cea mai tare din orașele nucleare

653
Mariana Mircea, cea mai tare din orașele nucleare - marianamircea-1318426302.jpg
Primarul orașului Cernavodă, Mariana Mircea, a participat, recent, la Adunarea Generală a GMF (Asociația europeană a orașelor cu obiective nucleare).
La întâlnire au participat peste 30 de primari din țările afiliate, reprezentanți ai Comisiei Europene și Comitetului Economic și Social European, experți în domeniul situațiilor de urgență nucleare din Belgia, Spania, Ungaria și Suedia.
Unul dintre subiectele agendei a fost îndeplinirea cerințelor Directivei Europene privind deșeurile radioactive până în luna august 2013. "A fost vorba de stabilirea depozitării finale a deșeurilor radioactive, dar și de măsuri de transparență față de comunitățile locale. Au fost menționate ca un exemplu pozitiv în ceea ce privește stadiul avansat al acestor măsuri, Finlanda, Suedia și Franța. Experții în domeniul situațiilor de urgență prezenți la reuniune au prezentat câteva din măsurile pe care o comunitate locală trebuie să le ia în cazul unui accident nuclear și cum trebuie să fie pregătită comunitatea. Ei au precizat că trebuie să existe zeci de scenarii de urgență nucleare care trebuie analizate și exersate iar personalul trebuie să fie foarte bine pregătit pentru a face față în timpul unui accident nuclear", a declarat primarul Mariana Mircea.
Edilul din Cernavodă a mai precizat că, referitor la populație s-a spus că este nevoie ca aceasta să fie pregătită și informată cât mai bine și cât mai des implicată în diverse exerciții.
În plus, Adunarea generală a GMF a adus câteva reușite pentru orașul Cernavodă. În cadrul întâlnirii, primarul Mariana Mircea a fost reales vicepreședinte al GMF. Totodată, s-a luat decizia organizării în luna martie 2012 a unei Conferințe Internaționale la Cernavodă, sub titlul "Dezvoltăm energia nucleară, dezvoltăm comunitățile".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Octombrie 2011
Stire din Social : Nivelul radioactivității la Cernavodă
Marţi, 11 Octombrie 2011
Stire din Social : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Pagina a fost generata in 0.8779 secunde