Marcel Ciolacu: „Vom ieși în Piața Victoriei. Românii nu vor mai suporta toată această batjocură”

128
Marcel Ciolacu a amenințat Guvernul cu un miting în Piața Victoriei, dacă Guvernul va face diferențe între aleșii locali la rectificarea bugetară. În plus, președintele PSD critică și PNRR-ul. El este de părere că „este exclus ca anul acesta să prindem vreun ban”. „Vom fi rușinea Europei”, a spus Ciolacu.

„Vom vedea ce se va întâmpla și la rectificare, sper că nu se vor face diferențe între partidele din care sunt aleșii locali, iar dacă se vor face, sigur vom ieși în Piața Victoriei. Veți vedea că nu vor mai suporta românii toată această batjocură și acest circ cu congresele PNL şi USR-PLUS. Domnul Cîțu ar trebui să cheme și aleșii locali ai celui mai mare partid politic din România, care are și cei mai mulți primari”, a spus Marcel Ciolacu.

„Toate aceste angajamente europene ar trebui să se vadă în nivelul de trai. E exclus ca anul acesta să prindem vreun ban din PNRR, deja și liderii coaliției anunță asta. Vom fi rușinea Europei, în ultimele 5 state cu PNRR aprobat. Sunt zeci de pagini de întrebări, sunt reforme aberante, dar nu se mai vorbește decât de congrese”, a adăugat președintele PSD.



Pagina a fost generata in 0.3418 secunde