MAE se declară deschis identificării unor soluții pentru diminuarea taxelor consulare

81
MAE se declară deschis identificării unor soluții pentru diminuarea taxelor consulare - ministerulafacerilorexternealrom-1375777040.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Afacerilor Externe și-a exprimat luni "deschiderea și preocuparea continuă" pentru identificarea și adoptarea unor soluții, inclusiv la nivel legislativ, care să vină în întâmpinarea intereselor și situației cetățenilor români aflați în străinătate, beneficiari ai serviciilor consulare.




În acest sens, MAE afirmă, într-un comunicat  de presă că a inițiat și susține propunerile legislative care vizează diminuarea cuantumului taxelor consulare pentru mai multe categorii de servicii consulare. 


"Modificările propuse trebuie însă să opereze în mod nediscriminatoriu, independent de cetățenia solicitantului sau de scopul în care se solicită prestarea unui anumit serviciu consular", susține sursa citată. 


În ceea ce privește cuantumul taxelor de viză pentru tranzit și scurtă ședere, prevăzut de legislația română - de 60 de euro - acesta coincide cu cel reglementat de Codul comunitar de vize, aplicat de statele din Spațiul Schengen. 
Pe de altă parte, arată MAE, "România aplică direct și întocmai dispozițiile acordurilor în materie de vize încheiate de Uniunea Europeană cu unele state terțe, acorduri care prevăd, cu titlu de excepție, un cuantum diferit al taxelor de viză (35 sau, după caz, 70 de euro)". 


Referitor la vizele acordate cetățenilor Republicii Moldova, diplomația de la București susține că această procedură se realizează în baza Acordului în materie de vize încheiat de Uniunea Europeană cu Republica Moldova. 


"Prin utilizarea într-o manieră maximală a facilităților reglementate de acest acord, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României eliberează în regim de gratuitate, până la aderarea la Spațiul Schengen, toate categoriile de viză solicitate de cetățenii Republicii Moldova", adaugă sursa citată. 


În ceea ce privește obligația de a dovedi deținerea unor mijloace de subzistență minime pe durata sejurului pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit MAE, aceasta este reglementată expres de articolului 5 alineat 1 lit. (c) și alineat 3 din Regulamentul CE 562/2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere (Codul frontierelor Schengen). 


"Dispozițiile art. 5 din această reglementare comunitară, pe care România este obligată să le aplice în prezent, nu permit țării noastre instituirea unei excepții în favoarea cetățenilor Republicii Moldova. De asemenea, este de adăugat faptul că suma minimă prevăzută în acest sens de Ordonanța de urgență a Guvernului 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, se situează sub media cuantumului corespunzător practicat de celelalte state membre ale Uniunii Europene", spune MAE. 


Diplomația română mai precizează că dovada mijloacelor de întreținere nu se face numai prin prezentarea sumei corespunzătoare în numerar, ci și prin alte modalități prevăzute de lege (cecuri de călătorie, cărți de credit însoțite de extrase de cont sau asumarea costurilor de întreținere de către persoana vizitată, printr-o invitație în formă autentică), reglementările aplicabile permițând o anumită flexibilitate în acest domeniu. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4554 secunde