Ludovic Orban: „În patru ani de când sunt preşedintele PNL am fost în fiecare filială de cel puţin 15 ori”

283
Ludovic Orban: „În patru ani de când sunt preşedintele PNL am fost în fiecare filială de cel puţin 15 ori” - orbanpnl-1623952587.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat joi, într-o vizită pe care a făcut-o în Ialomiţa, că se împlinesc patru ani de când a fost ales preşedinte al PNL, interval de timp în care a fost prezent de cel puţin 15 ori în fiecare filială PNL din ţară.

„Astăzi (n.r. ieri) se împlinesc patru ani de când am fost ales preşedintele PNL. În aceşti patru ani, am fost în fiecare filială de cel puţin 15 ori. Şi nu numai în capitale reşedinţe de judeţ. Şi astăzi am mers prin judeţul Ialomiţa, am mers puţin pe jos, îmi place să fac campanie, îmi place să vorbesc cu oamenii, să îi ascult şi să transmit mesajele PNL”, a declarat Orban.

Liderul PNL a precizat că, de la începutul campaniei pentru alegerile interne din partid, a fost în peste 20 de judeţe şi că încearcă să îmbine campania pentru alegerile din interiorul PNL cu cea pentru alegerile locale din 27 iunie.

„De la începutul campaniei, am fost în peste 20 de judeţe. Acum, de două săptămâni, îmi coordonez deplasările în funcţie de alegerile locale, pentru că avem alegeri locale pe 27 iunie în 34 de localităţi. Îmi coordonez deplasările în aşa fel încât să îmbin susţinerea candidaţilor PNL în localităţile unde avem alegeri pentru primar cu campania pentru congres”, a spus Orban.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0587 secunde