Gigi Chiru și primarii Traian Cristea și Mugur Mitrana acuză:

"Lucrările de la Podul Agigea sabotează turismul în sudul litoralului"

1007
5

Articole de la același autor

O scrisoare deschisă adresată primului ministru Victor Ponta și ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, Dan Coman Șova, a fost înregistrată, ieri, la Cancelaria Guvernului.

Scrisoarea este semnată de senatorul Christian Gigi Chiru de la PDL, dar și de Traian Cristea, primarul comunei Costinești, și Mugur Mitrana, primarul comunei 23 August și are ca temă Podul de la Agigea.

De asemenea, au fost purtate discuții cu toți primarii localităților afectate de lucrările la podul de la Agigea, iar aceștia și-au arătat sprijinul pentru demersul inițiat.

"Vă scriem ca reprezentanți ai comunităților județului Constanța, dar și ca administratori ai stațiunilor din sudul litoralului. Este deja al doilea an în care reabilitarea Podului de la Agigea nu face altceva decât să pună piedici turismului din această parte a litoralului. Mai mult decât atât, cozile, timpul de așteptare, nervii au ca unic rol îndepărtarea turiștilor din stațiunile noastre. Nu înțelegem de ce reabilitarea Podului de la Agigea se reia an de an în prag de sezon estival sau de ce din 2012 și până acum nu a fost finalizată. Ultima soluție găsită pentru restricționarea traficului este oprirea circulației câte 10 minute și repornirea pentru alte 20 de minute și tot așa. Asta acum, că cine știe ce ne mai așteaptă?! În cele 10 minute de staționare se creează cozi pe distanțe mari, iar cele 20 de minute de trafic devin insuficiente pentru fluidizarea circulației", se spune în conținutul scrisorii.

Semnatarii mai spun că cel mai bine ar fi să se folosească o altă soluție pentru ca lucrările să nu se mai desfășoare în timpul sezonului estival deoarece acest impediment va duce la sabotarea turismului pe litoralul românesc. Mai mult, ei se tem că turiștii se vor plictisi să tot aștepte la Podul de la Agigea pentru a ajunge în stațiunile din sudul litoralului românesc și vor merge în Bulgaria unde pot ajunge mult mai ușor prin vama de la Giurgiu.

"Ne întrebăm de ce nu se folosește o altă soluție, de ce nu se amână lucrările, de ce nu s-au efectuat în extra-sezon sau de ce se încearcă, cu orice chip, sabotarea turismului de pe litoralul românesc. Suntem convinși că, sătui de trafic aglomerat și stat la cozi, românii vor alege ca destinație de vacanță Bulgaria, unde pot ajunge fără stres prin Vama Giurgiu. Practic, vor fi obligați să ia această decizie. Comunitatea locală suferă și așa din cauza problemelor economice, veniturile sunt mici, iar situația actuală nu face decât rău. Anul trecut a fost o experiență neplăcută atât pentru turiști, cât și pentru localnici, iar o soluție pentru această problemă este vitală. Pe această cale vă rugăm să procedați la identificarea unei alte soluții tehnice care să nu obstrucționeze deplasarea turiștilor pe litoralul românesc. Încă o dată, ne întrebăm de ce, din 2012, an în care s-au făcut lucrări având finanțarea aprobată, reabilitarea Podului de la Agigea nu a fost finalizată", se mai spune în conținutul scrisorii.

Comentează știrea

Borat
11 iunie 2013
Hmmmm?!

Pai cred ca primarul de la Eforie s-a implicat cel mai mult ca e tare ambitios in proiecte. Tace precum ala in iarba sa nu deranjeze pe cineva, mai nou acum trage apa si canalizare pe malul lacului ca sa strice strazile pe care oamenii le-au facut pe banii lor. Sa vedem mai repara sau o sa vedem ceva functional din ce se ingroapa ca strazi nu credem ca o sa avem.

Alt Cetatzean
11 iunie 2013
Bucurie

Poate acum e mare bucurie pe capul(nu in mintea) lui Bucovala, caci oamenii vor veni in numar mai mare in Mamaia!!! O fi facut poate,el, ceva in amanarea finalizarii lucrarilor la pod!!! Lucrarile la Podul Agigea,de fapt, inca o mare RUSINE!!! pentru peisajul Dobrogeano-Constantzean!

Gok
11 iunie 2013
Mi-e sila

Mi-e sila de Romania, iubesc tara asta dar cand vad cum isi bat Romanii joc de ea ma rog sa fim ocupati de acei ce stiu sa faca cu simt de raspundere totul. Orice forta politica ar veni la guvernare sunt toti o apa si-un pamant. Directorii si ministrii au niste salarii de zici ca totul s-a rezolvat peste noapte. In realitate ne mancam unii pe altii se practica mult pupincurismul ierarhic si uite ce viitor luminos ne-asteapta.... Sclavia!!!!!

constantean
11 iunie 2013
sabotaj

Cred ca toti suntem patrioti din pacate cei ce nu sunt, detin functii cheie, sunt mereu cu capul plecat in fata cui nu trebuie si ajung astfel sa tradeze tara si ijteresul comun al celorlalti. E nevoie e cateva scarbe ca sa se duca totul draqului... Pe unii ca ei, dovediti responsabili de astfel de sabotaje, i-as acuza direct de tradare si sabotaj. Nu sunt fanul ungurilor dar am apreciat cand am vzut ca au arestat fara discutii pe unii care au furat 50 de saci goi, in care urma sa se toarne nisip pt consolidarea digurilor, punand astfel in pericol efortul comun de salvare a zonei respective. Asta de exemplu, cate asemenea putem gasi la noi ? NICI MACAR UNUL ! Au furat unii tara cu totul si apoi ii vaitam pe la biserici ca sunt vanati saracii, desi erau sufletisti, gen Becali. Noi nici cand ii prindem si dovedim, nu aplicam legea. Patriotii adevarati, nu au acces la putere, nu sunt doriti pt ca incurca interesele personale ale celor influenti.

un curios
11 iunie 2013
tare

Ziariștii noștri sunt bleguți. Subiecte tari trec pe lângă ei fără efect. Cine vrea să ne încurce voit și să râdă lumea de noi.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5376 secunde