LIVETEXT / Iată principalele declarații de presă ale președintelui Iohannis

Miercuri, 10 Iulie 2019
124
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, la ora 13.00.


RomaniaTV.net a transmis în direct declarația președintelui.

ȚGuvernul a primit din nou un cartonaș roșu, de data asta de la comisia GRECO.

Raportul arată din nou prejudiciile aduse de guvernarea PSD -ALDE legislației penale.

Este îngrijorător că din cauza propriilor interese ale guvernării România se aflăîn atenția Europei.

Procedura privind numirile în funcțiile de conducere din parchete este în continuare netransparentă.

Guvernarea PSD-ALDE are multe alte restanțe.

Dacă guvernul își permite să ignore voința propriilor cetățeni, nu e de mirare că doar 4 din 13 recomandări GRECO au fost implementate.

Organismele europene semnalează constant că România merge într-o direcție greșită, iar guvernulugnoră aceste semnale.

Majoritatea PSD-ALDe,într-un dispreț total, este cea care contribuie pe perpetuarea pe durată nedetrminată a efectelor nocive a acestora.

Dna Premier ne anunță că dumneaei nu dă ordonanțe de urgență în domeniul justiției, într-o tenativă jalnică de manipulare.

Guvernul are drept de inițiativă legislativă.

Solicit guvernului să inițieze cu celeritate un proiect de lege care să așeze legile justiției în conformitate cu principiile justiției, dar și cu recomandările GRECO.



Răspunsuri la întrebări:


Toată lumea a înțeles că Secția specială pt magistrați e o anomalie. Ea trebuie îndreptată, dar nu prin OUG, ci prin lege.

Solicit în numele românilor ca PSD să-și revină și să revină asupra legislației pe care tot ei au stricat-o.

La Bruxelles nu s-au negociat portofolii. Situația este mai complicată acum, pt că majoritatea nu se mai obține cu două grupuri politice, ci trebuie 3 sau chiar 4.

Am avut pretenția ca absența unei persoane din Europe de Est în conducerea UE să fie compensată cu o poziție în eșalonul vicepreședinților CE.

Nu există o recomandare a Comisiei dela Veneția ca referendumul să nu fie în aceeași zi cu alt tip de alegeri.

Dna Dăncilă m-a informat să nominalizeze o pers pt interimatul de comisar european.

Dar apoi România va trebui să desemneze un candidat de comisar pt un mandat întreg.

Răspunderea aparține în integralitate guvernului.

Evident, aștept să fiu informat de persoana care va fi desemnată.

Dna Dăncilă nu a venit până acum cu o propunere. A acceptat să mă informeze.

Sunt f nemulțumit în continuare de modul în care acționează PSD.

Voi candida pt poziția de președinte al României, PNL își menține susținerea ca eu să fiu candidatul lor.

Nu comentez deciziile CCR.

(Despre adopția Sorinei) Este un caz complicat. Aștept ca instituțiile să-și facă treaba.

După părerea mea, pensiile sunt cam mici. Deci trebuie mărite.

Dar de unde se iau bani? Am întrebat-o pe dna prim ministru.

Ea m-a asigurat că sunt bani și am promulgat legea.


Pagina a fost generata in 0.1727 secunde