Liderul PSD Constanţa, Felix Stroe, despre împărţirea banilor de la CJC: „Este o rușine strigătoare la cer”

Miercuri, 26 Mai 2021, 20:17
3209
Reprezentanţii Filialei Județene a Partidului Social Democrat Constanța au reacţionat, miercuri, după ce aleşii judeţeni au votat proiectul de hotărâre prin care au fost alocaţi bani primăriilor din judeţ.

Social-democraţii din Constanţa au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că „au luat act cu indignare și protestează față de modul discreționar în care Consiliul Județean Constanța repartizează, pe unități administrativ-teritoriale, sume de bani din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2021, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a celor de infrastructură, care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuieli de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale nu le pot finanța din venituri proprii”.

Concret, preşedintele PSD Constanţa, senatorul Felix Stroe a spus că mai multe primării conduse de primari PSD au primit sume de bani foarte mici, în timp ce primăriile conduse de cei aflaţi la guvernare au primit foarte mulţi bani.

„Suma totală care s-a repartizat unui număr de 69 de UAT-uri este de 27.134.000 lei. Cei mai mulți bani îi primește Ciocârlia (905.000 de lei), Aliman (980.000 de lei), Eforie (980.000 de lei), Ion Corvin (905.000 de lei), 23 August (980.000 de lei), Mihail Kogălniceanu (980.000 de lei), Mangalia și Medgidia cu câte 900.000 de lei, Techirghiol (980.000 de lei) și Valu lui Traian (950.000 de lei), adică exact localitățile conduse de «colegii» liberali ai conducerii CJ Constanța!? Comparativ cu aceste sume, localitățile conduse de primari PSD (și PMP) primesc sume chiar şi de zece-douăzeci de ori mai mici, de ordinul 50-75.000 lei: Agigea, Băneasa, Castelu (PMP), Cerchezu, Ciobanu, Cobadin, Cogealac, Corbu (independent), Costinești (PMP), Cumpăna, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Gârliciu, Independența, Istria, Limanu, Lumina, Mircea Vodă, Oltina, Saraiu, Seimeni, Siliștea, Târgușor, Topraisar și Vulturu!

În mod normal, o asemenea «împărțeală» arbitrară și despotică ar trebui să declanșeze o revoltă spontană în rândul celor discriminați în acest mod nedrept. Partidul Social Democrat Constanța va face toate demersurile legale pentru investigarea administrativă a modului în care s-a dispus repartizarea acestor sume, criteriul fiind evident - cel al culorii politice. În vreme ce clamează corectitudinea, liberalii își bat joc de locuitorii județului Constanța, inclusiv de cei care i-au votat în localitățile care acum sunt văduvite de fonduri, doar pentru că acolo s-a «întâmplat» să câștige primari de altă culoare politică. Este o rușine strigătoare la cer și o palmă dată tuturor celor care trăiesc și muncesc în mediul rural. Așa ceva este inadmisibil”, a spus senatorul Felix Stroe, președintele PSD Constanța.



Pagina a fost generata in 0.4251 secunde