Liderul PNL, Alina Gorghiu, demisionează: "Dați-mi voie să recunosc victoria PSD"

174
Liderul PNL, Alina Gorghiu, demisionează:

Articole de la același autor

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, ieri, că își va depune mandatul de la conducerea partidului, precizând că acest gest a fost anunțat și de alți lideri liberali.

"Am avut încă de ieri discuții constante cu colegii mei de partid, cu liderii din teritoriu, cu conducerea centrală și i-am informat că pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. Sunt și alți lideri din conducerea partidului care își asumă aceeași atitudine ca cea pe care v-am descris-o ulterior", a spus Gorghiu, ieri, într-o conferință de presă.

Ea s-a recunoscut învinsă de PSD și a susținut că PNL va face opoziție.

"Cred că în continuare oferta PNL în ceea ce privește lista de candidați și programul de guvernare a fost una bună, însă votul covârșitor s-a dus înspre PSD. Dați-mi voie să recunosc victoria PSD. Au un program de guvernare care presupune multe promisiuni, un program de guvernare pe care PNL, din opoziție, se va asigura că viitorul guvern îl va duce la îndeplinire. Vom face opoziție, o opoziție curată, fermă", a dat asigurări liderul PNL.

Alina Gorghiu a subliniat că va colabora în continuare cu colegii liberali, indiferent de poziția pe care o va ocupa.

"A fost o onoare pentru mine să fiu președintele PNL doi ani. A fost o onoare să colaborez cu toți din interiorul partidului, cu colegii mei și o să-i asigur că o să fac asta în continuare indiferent de poziția pe care o voi ocupa în PNL", a explicat Gorghiu.

Ea a mai adăugat că, astăzi, urmează să se reunească Biroul Permanent Național, în cadrul căruia le va propune colegilor săi să accepte propunerea de a fi convocat rapid Convenția Națională a partidului, forul care organizează alegerile în PNL.

"Sper să se poată într-un calendar undeva la jumătatea lunii februarie. Vom vedea procedural și statutar cum se desfășoară calendarul, dar în mod cert este necesar, este nevoie să se stabilească o nouă conducere a PNL, este nevoie de o conducere legitimă, de un nou start, de coerență, de stabilitate și de un act politic eficient", a afirmat liderul PNL, Alina Gorghiu.

Pe de altă parte, se ia în calcul ca, în cadrul BPN, să se decidă formula de interimat ce va prelua conducerea formațiunii politice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6509 secunde