Liberalii se încăpățânează să rămână în opoziție

2793
Liberalii au avut ieri o zi încărcată de controverse și discuții privind situația actuală a partidului, dezbateri purtate în cadrul Biroului Politic Central și în interiorul Consiliului Național Executiv, unde au putut lua cuvântul și liderii organizațiilor județene.
"Am avut o discuție mai lungă pentru că toți președinții organizațiilor au avut ocazia să își spună punctul de vedere despre alegeri, despre contextul politic, despre negocieri, despre obiectivele PNL-ului, despre guvernare", a declarat, la finalul zilei, Crin Antonescu.
Președintele PNL a mai spus că a primit, din partea formațiunii politice, mandatul pentru toate discuțiile și negocierile politice care urmează.
Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a precizat că liberalii așteaptă cu încredere decizia Curții Constituționale a României privind alegerile. De asemenea, PNL a adoptat, într-o largă majoritate, o declarație politică prin care își afirmă decizia de a rămâne consecvent acțiunii sale politice și exclude posi-bilitatea de a face parte "dintr-un Guvern-marionetă al lui Traian Băsescu".
Liderul Crin Antonescu a confirmat, ieri, că a primit o scrisoare și un telefon de la liderul PD-L, Emil Boc, prin care acesta îl invită la o discuție privind alcătuirea unei majorități de guvernare, dar a adăugat că o astfel de discuție se poate purta doar după validarea mandatului lui Traian Băsescu de către Curtea Constituțională și după depunerea mandatului premierului desemnat, Liviu Negoiță.
Liberalii au mai stabilit să se întrunească, luni, într-o Delegație Permanentă în care vor relua discuțiile pe acest subiect.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.354 secunde