Liberalii din Constanţa stau pe gânduri! „Încă nu ne-am decis pe cine vom susţine la conducerea PNL”

1451
Liberalii din Constanţa stau pe gânduri! „Încă nu ne-am decis pe cine vom susţine la conducerea PNL” - fondorbancrusoveanubuuun-1629385683.jpg
A mai rămas aproximativ o lună până la Congresul PNL în cadrul căruia se va decide cine va conduce Partidul Naţional Liberal în următoarea perioadă. Cei doi candidaţi, Ludovic Orban şi premierul Florin Cîţu, merg umăr la umăr, lupta fiind astfel una extrem de încinsă.

Actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a transmis un mesaj prin intermediul unei reţele de socializare în care şi-a îndemnat colegii să voteze aşa cum le dictează inima. Totodată, Orban a explicat în acest mesaj de ce candidează şi a mai spus că acest vot este unul de conştiinţă pentru fiecare liberal în parte.

„Moțiunea, cu care candidez la un nou mandat de președinte al Partidului Național Liberal, o voi înregistra mâine după-amiază, la sediul PNL. După 4 ani de muncă neîntreruptă la președinția Partidului Național Liberal, am conștiința împăcată și sentimentul datoriei împlinite față de cei care mi-au acordat încrederea lor la ultimul Congres. Am fost onorat să-i reprezint pe toți colegii mei în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și să-i conduc spre victorie. Astăzi, PNL este cel mai puternic partid politic din România, așa cum le-am promis liberalilor în 2017. Chiar dacă atunci nu puțini erau cei relativ sceptici că avem puterea să atingem acest obiectiv, sau că vom ști cum, în acest moment oricine poate trage linie și poate constata unde suntem. Candidez pentru că simt, ca liberal de 30 de ani, că este calea prin care putem menține și consolida Partidul Național Liberal ca principală forță politică în România. Candidez și pentru că știu că dacă Partidul Național Liberal nu va performa în continuare, acest lucru se va răsfrânge negativ asupra fiecărui român în parte, așa cum s-a întâmplat în 2016. Momentul 2024 va fi unul capital, pentru că rezultatele bune ale Partidului Național Liberal vor influența în bine soarta României, dar o dezamăgire din partea PNL va marca puternic parcursul țării noastre. Îi îndemn pe colegii mei să analizeze foarte serios candidaturile pentru Congresul din 25 septembrie și să decidă liber, în funcție de propriul discernământ, viitorul partidului. Fiecare delegat poartă responsabilitatea votului pe care îl va acorda, care reprezintă în mod fundamental un act de încredere, dar și o delegare a puterii către cel care va conduce partidul. Este un vot de conștiință al fiecărui liberal în parte, fapt care reprezintă în esență fibra democratică a Partidului Național Liberal”, a scris Ludovic Orban pe pagina sa oficială de Facebook.

Secretarul general al PNL Constanţa, deputatul Marian Cruşoveanu, a declarat pentru „Cuget Liber” că organizaţia PNL Constanţa nu s-a hotărât încă pe cine va susţine la Congresul din 25 septembrie, însă că este o chestiune de timp până se va întâmpla acest lucru.

„În ceea ce priveşte cele două moţiuni, organizaţia PNL Constanţa nu

s-a decis încă pe cine va susţine. Urmează, conform procedurilor statutare, ca în maxim 10 zile să se organizeze un CDJ unde se vor vota prin vot secret cele două moţiuni. După exprimarea votului, preşedintele Bogdan Huţucă va primi mandat pentru a susţine una dintre cele două moţiuni. Se va lua o decizie doar după îndeplinirea etapelor statutare. Este o luptă strânsă. Ambii competitori sunt puternici şi sunt motivaţi să câştige, au susţinători şi de o parte şi de alta. Urmează să vedem pe 25 septembrie cine va primi mai multe voturi. La noi în organizaţie, primarul Constanţei Vergil Chiţac şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, îl susţin pe Cîţu, în timp ce Bogdan Bola îl susţine pe Ludovic Orban”, a declarat secretarul general al filialei PNL Constanţa, Marian Cruşoveanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5263 secunde