Legea referendumului, în atenția CCR pe 26 septembrie

150
Curtea Constituțională a României (CCR) discută pe 26 septembrie sesizarea de neconstituționalitate formulată de parlamentarii PNL în cazul proiectului de modificare și completare a Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.


Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, marți, decizia de a ataca la CCR proiectul de modificare a Legii referendumului.


"După cum știți, din neant a apărut un proiect de lege de modificare a Legii referendumului care a trecut de Parlament, de Camera Deputaților în decurs de două zile cred sau trei zile. Practic, prin modificarea la Legea referendumului se prevede că proiectul de lege de modificare a Constituției, prin care se modifică Constituția, nu își mai urmează parcursul obișnuit și după avizul CCR Guvernul hotărăște organizarea referendumului. Ori nouă ni se pare că există chiar o pronunțare a CCR privitoare la organizarea referendumului, care spune că intervalul orar de organizare a referendumului nu poate fi stabilit de către Guvern, ci trebuie stabilit prin lege. Cred că orice încercare de confiscare a unui astfel de referendum este imorală și s-ar putea întoarce împotriva celor care încearcă să confiște politic acest referendum", a afirmat Orban.


Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe 5 septembrie proiectul de modificare și completare a Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.


Proiectul prevede în primul rând că referendumul de revizuire a Constituției trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a inițiativei de revizuire.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4707 secunde