Lărgirea drumului dintre Constanța și Năvodari, principalul subiect de dezbatere al consilierilor locali năvodăreni

2005
Consilierii locali din Năvodari s-au întrunit ieri după-amiază într-o nouă ședință ordinară, în sala de ședințe a Casei Căsătoriilor, având spre dezbatere aproximativ 30 de proiecte de hotărâre.
Aleșii au fost de acord cu modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului orașului Năvodari.
De asemenea, ei au aprobat o serie de proiecte privind restrângerea unor suprafețe concesionate în vederea realizării lucrării de utilitate publică "Îmbunătățirea accesului între municipiul Constanța și platforma industrială Năvodari prin lărgirea și modernizarea Bulevardului Mamaia - Nord".
În plus, aleșii au fost "pentru" completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al orașului Năvodari, precum și "pentru" modificarea și completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al orașului.
Totodată, Consiliul Local Năvodari și-a desemnat reprezentanții în Consiliile de Administrației ale unităților de învățământ conform ordinului MECTS nr. 4714/23.08.2010.
La toate aceste proiecte se adaugă și cele privind unele schimburi, vânzări sau concesionări de terenuri.
Pe ordinea de zi a mai fost înscris un proiect de hotărâre ce stabilea repartizarea unor locuințe sociale, această inițiativă trecând de votul consilierilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 16 August 2010
Stire din Eveniment : Bani falși pe litoral
Pagina a fost generata in 0.4131 secunde