La scrutinul din 6 decembrie se va vota și cu urna specială

Joi, 03 Decembrie 2020
138
Persoanele care sunt izolate sau carantinate la domiciliu, își pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, în temeiul deciziilor BEC nr. 40/29.11.2020 republicată și nr. 94/29.11.2020. Mai jos, câteva exemple despre cum trebuie procedat:


1. Ești izolat/carantinat la domiciliu și ai toate documentele justificative?
În cazul în care ești carantinat sau izolat la domiciliu și ai toate documentele necesare pentru a justifica regimul impus de DSP Constanța, dar și cererea pentru exercitarea dreptului de vot prin urna specială, actele trebuie depuse, de către oricine, în numele tău, la secția de votare la care este arondat imobilul în care ești izolat/carantinat, pe data de 5 decembrie a.c., în intervalul orar 18:00 – 20:00. A doua variantă, în acest caz, este să trimiți toate documentele, la fel, printr-un intermediar, la sediul BEJ sau pe adresa de e-mail p.bejconstanta@bec.ro.


2. Ești izolat/carantinat la domiciliu și NU ai toate documentele justificative?
Situația cere să completezi cererea tip, pe care, apoi, o vei trimite pe adresa de e-mail p.bejconstanta@bec.ro, până pe 4 decembrie a.c. Biroul Electoral Județean va centraliza toate cererile și le va trimite la DSP Constanța, care, mai departe, va analiza toate aceste cereri, pentru a verifica dacă persoanele în cauză sunt, într-adevăr, izolate/carantinate la domiciliu. O listă completă va fi transmisă de DSP Constanța către BEJ Constanța, iar, apoi, lista finală ajunge la Instituția Prefectului. De aici, reprezentanții Prefecturii vor trimite către toate secțiile de votare, până cel târziu pe data de 6 decembrie a.c., ora 10:00, listele cu oamenii care au dreptul să voteze, folosind urna specială.


3. Nu te poți deplasa le secția de votare, din cauza unor probleme medicale de altă natură?
Vei proceda exact ca la punctul 1: toate documentele justificative (inclusiv cererea pentru exercitarea dreptului de vot prin urnă specială), care atestă că nu ești deplasabil, vor fi depuse, de oricine, la secția de votare arondată, pe 5 decembrie a.c., în intervalul 18:00 – 20:00 sau pot fi depuse la sediul BEJ Constanța ori trimise online, pe adresa de e-mail p.bejconstanta@bec.ro.


„Orice român are drept de vot, așa cum scrie negru pe alb și în Constituția României, la articolul 36. Chiar dacă ne confruntăm cu o situație atipică, dorim să facilităm acest drept pentru fiecare cetățean, fie că provine dintr-o localitate carantinată, fie că este locuitor al unei comunități neafectate de virus, fie că se află într-o situație mai dificilă și nu se poate deplasa la secția de votare, din motive obiective. Ca și la alegerile locale, acest scrutin va fi organizat în condiții foarte stricte din punct de vedere sanitar, pentru a garanta sănătatea și integritatea fiecărui cetățean”, a declarat Silviu-Iulian COȘA, prefectul județului Constanța.





Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3394 secunde