Klaus Iohannis participă la deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Artă Europalia

114
Klaus Iohannis participă la deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Artă Europalia - bigmesaj13aug201871-1569913773.jpg
reședintele Klaus Iohannis participă, marți, la Bruxelles, la deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Artă Europalia, România fiind țară invitată de onoare.

Vizita la Bruxelles a președintelui Iohannis are loc la invitația regelui Philippe.

Cu această ocazie, șeful statului va avea o întrevedere cu regele Philippe, la Palatul Regal din Bruxelles, alături de care va deschide Festivalul Europalia România, la Palatul de Arte Frumoase Bozar, informează Agerpres.

Cei doi șefi de stat vor vizita expoziția "Brâncuși. Sublimarea formei" - cea mai importantă expoziție dedicată sculptorului român organizată în ultimele decenii și principalul eveniment din cadrul festivalului și vor participa la concertul intitulat "Rapsodia română", susținut de ansamblul SoNoRo.

Europalia România se desfășoară sub Înaltul Patronaj al președintelui României și al regelui și reginei belgienilor.

Festivalul, organizat în perioada 2 octombrie 2019 - 2 februarie 2020, cuprinde evenimente din sfera artelor vizuale, artelor spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală, care vor avea loc atât în Belgia, cât și în Franța, Olanda, Germania, Luxemburg și Marea Britanie.

Europalia este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume, ediția din acest an marcând al 50-lea an de existență. România a mai participat la ediția din 2007.

La ediția din acest an, țara noastră va prezenta circa 250 de evenimente culturale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.341 secunde