Klaus Iohannis: „Coaliţia funcţionează, dar nu perfect!”

Miercuri, 04 August 2021, 22:15
185
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, miercuri, nemulţumit că unele reforme nu au fost realizate de coaliţia de guvernare, arătând că aceasta funcţionează, dar nu perfect.

„Haideţi să ne amintim cum a apărut această coaliţie şi cum s-au poziţionat unii faţă de alţii cei care sunt acum împreună. Am avut, nu demult, la sfârşitul anului trecut, campanie electorală, şi aproape s-au duelat în public. Vă daţi seama că o astfel de coaliţie are nevoie de timp până se rodează, până când mecanismele funcţionează foarte bine. Şi având în vedere de unde am pornit, pot să spun, da, coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect. Mai sunt multe lucruri care nu funcţionează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţată, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei - nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt eu nemulţumit de aceste lucruri şi sunt şi alte şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută. Mai este mult de lucru, dar această formulă eu sunt convins că poate să funcţioneze”, a spus Iohannis. 



Pagina a fost generata in 0.5019 secunde