Klaus Iohannis a pledat la Bruxelles pentru consolidarea Parteneriatului Estic
310
Articole de la același autor
Primarul Viorel Ionescu: "Vrem să obținem pentru orașul Hârșova statutul de stațiune balneară"
20 Martie 2019
Terenul pe care se află restaurantul Sirena din Mamaia, pus la vânzare către proprietar
28 Martie 2019
Președintele Klaus Iohannis a participat, ieri, la Bruxelles, la o întâlnire cu reprezentanții statelor din cadrul Parteneriatului Estic, context în care a pledat pentru consolidarea acestei structuri.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul intervenției sale, Klaus Iohannis s-a referit la importanța Parteneriatului Estic, o inițiativă care, de la lansarea sa în 2009, s-a dovedit a fi benefică pentru ambele părți, contribuind la extinderea ariei de prosperitate și securitate în vecinătatea estică a Uniunii, în baza unui set comun de valori și a convergenței treptate a politicilor, și care a condus la apropierea statelor partenere de comunitatea europeană de valori, în funcție de obiectivele și ambițiile fiecărui stat partener.
"Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru necesitatea continuării angajamentului Uniunii Europene în vecinătatea sa estică și pentru consolidarea acestui parteneriat de importanță strategică, cu scopul de a crea o Europă mai puternică pentru toți cetățenii", a transmis Administrația Prezidențială.
Șeful statului a amintit că declarația adoptată la Summitul de la Sibiu reafirmă în mod clar responsabilitatea comună a statelor membre și a instituțiilor europene de a face Uniunea mai puternică și de a recunoaște perspectiva europeană a altor state din Europa.
"Președintele României a accentuat faptul că Uniunea va acționa în continuare în funcție de nivelul de ambiție al partenerilor estici, respectând alegerile individuale ale acestor state. Președintele Klaus Iohannis a menționat că Uniunea așteaptă un angajament politic continuu din partea țărilor partenere în ceea ce privește punerea în aplicare a angajamentelor luate în relație cu UE referitoare la respectarea setului comun de norme și valori, promovarea statului de drept, funcționarea sistemului judiciar și dezvoltarea unor economii transparente", au mai transmis reprezentanții Administrației Prezidențiale.
În context, ei au mai adăugat că întâlnirea cu reprezentanții statelor din cadrul Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina) a avut loc la invitația președintelui Consiliului European, Donald Tusk, cu ocazia aniversării a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic.
La întâlnire au luat parte și președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate al Uniunii Europene, Federica Mogherini. Președintele Iohannis a participat la eveniment în calitate de șef al statului care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 15 Mai 2019
Marţi, 14 Mai 2019
Joi, 09 Mai 2019
Miercuri, 08 Mai 2019
Marţi, 07 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Luni, 29 Aprilie 2019