Iohannis a promulgat legea! Evazioniștii scapă de închisoare dacă returnează prejudiciul

Joi, 01 Aprilie 2021, 21:17
265
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, miercuri, 31 martie, legea privind modificarea și completarea Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Potrivit modificării legislative, persoanele găsite vinovate de comiterea unei evaziuni fiscale de până în 100.000 de euro, scapă de închisoare dacă achită integral prejudiciul cauzat. Menționăm că modificarea legislativă a fost contestată la Curtea Constituțională de Înalta Curte de Casație și Justiție, de Guvernul României, cât și de Avocatul Poporului. După analiză, CCR a stabilit că legea este constituțională. Actul normativ a fost controversat, considerându-se că îi scapă de închisoare pe evazioniștii fiscali. Potrivit actului intrat în vigoare, „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau a judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestui nu depășește 100.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda”. Până în prezent, chiar dacă prejudiciul era plătit, fapta era pedepsită cu închisoare, nu cu amendă.

Totodată, potrivit noii legi, chiar și pragul de 100.000 poate fi depășit când vine vorba de aplicarea sancțiunii cu amenda, nu cu închisoarea. Astfel, oricât de mare ar fi prejudiciul, dacă este achitat integral plus 20% din valoarea lui, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, atunci inculpatul va fi sancționat cu amendă, nu va mai merge la închisoare. 



Pagina a fost generata in 0.4206 secunde