Ioana Constantin, de la PMP, este de părere că şcolile trebuie redeschise

Duminică, 29 Noiembrie 2020
410
Secretarul general al PMP, Ioana Constantin, susţine că şcolile trebuie redeschise, pentru că nu toţi elevii au acces la cursuri online.

„Şcolile trebuie redeschise! Nu putem izola educaţia. 1 din 2 elevi din România face ore pe telefon, aproape 30% dintre elevi şi 43% dintre profesorii României nu au toate resursele logistice pentru şcoala online. Orele pe telefon nu înseamnă şcoală. Tabletele - afacere pentru mulţi politicieni nu asigură învăţământ de calitate. În mediul rural, unde semnalul la telefon e slab, acolo unde nu există curent electric, acolo nu există şcoală. Într-o familie cu mai mulţi copii e aproape imposibil să oferi acces la educaţie, chiar şi în mediul urban”, a scris Constantin, pe Facebook.

Ea a adăugat că, în multe dintre ţările europene, şcolile sunt deschise.

„Nu ne putem preface că în România azi se face carte. Şcoala online nu este şcoală, cu toate eforturile profesorilor, elevilor şi părinţilor. Niciun elev nu trebuie lăsat în urmă, iar şcoala online lasă prea mulţi copii în urmă, într-o Românie în care avem unul dintre cele mai mari procente ale abandonului şcolar timpuriu şi aproape 80.000 de copii care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate”, a completat Ioana Constantin.

Potrivit Ioanei Constantin, pregătirea şcolilor pentru a reprimi elevii şi dascălii, asigurarea transportului în condiţii de siguranţă trebuie să fie prioritate la nivelul investiţiilor.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2722 secunde