Investiții cu fonduri europene la Negru Vodă. A fost inaugurat noul parc de 15.000 mp

424

Articole de la același autor

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a participat, zilele trecute, la invitația primarului liberal Petre Urziceanu, la inaugurarea noului parc din orașul Negru Vodă. 


Realizat din fonduri europene în valoare de 850.000 de euro, proiectul a presupus reconversia funcțională a două terenuri neutilizate în suprafață de peste 15.000 de metri pătrați și amenajarea de noi spații verzi, sistem modern de irigații, locuri de joacă pentru copii, spații pentru tineri și pensionari. De asemenea, întregul perimetru este monitorizat și supravegheat video. 
Potrivit șefului administrației locale din Negru Vodă, Petre Urziceanu, pe lângă realizarea acestui parc, primăria mai are în derulare și alte proiecte, cum ar fi cel care vizează reabilitarea drumurilor, în valoare totală de 7,9 milioane euro. Totodată, până la finalul acestui an, se va da în folosință un bloc de locuințe sociale pentru tinerii orașului, investiția fiind de aproximativ 2,2 milioane de lei. În plus, pentru educație, administrația liberală a accesat 9,3 milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea liceului din localitate. 


Un alt proiect care este în derulare are valoarea de 2,6 milioane de lei și face referire la construirea unei noi grădinițe cu program prelungit în localitate. 


"Tot în localitatea Negru Vodă mai este un proiect european aflat în evaluare ce cuprinde construirea unei noi școli, cu teren și sală de sport multifuncțională în satul Darabani, valoarea totală a proiectului fiind de 740.000 de euro. De asemenea, mai este un proiect de 7,5 milioane de euro pentru construirea unui cartier de locuințe sociale, concomitent cu o reamenajare urbanistică a întregii zone, respectiv, trotuare, străzi și parcuri noi, locuri de joacă sau de recreere. În cadrul aceluiași proiect, se va construi și un centru multifuncțional pentru tineret, cu bazin de înot semi-olimpic acoperit", a transmis primarul de la Negru Vodă, Petre Urziceanu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 6.4931 secunde