Traian Băsescu:

"Într-un stat democratic Darius Vâlcov nu ar mai fi menținut în funcția de consilier de stat"

318
1
Standardele politice într-un stat democratic nu mai permit menținerea lui Darius Vâlcov în funcția de consilier de stat în aparatul de lucru al premierului, după condamnarea acestuia în primă instanță la opt ani de închisoare, consideră senatorul Traian Băsescu, președintele PMP.


"Dragnea, înțelege că menținerea lui Darius Vâlcov în funcția de consilier de stat în aparatul de lucru al premierului nu este posibilă. Este adevărat că această condamnare la opt ani de închisoare pentru corupție nu este definitivă, dar standardele politice într-un stat democratic nu mai permit menținerea lui Vâlcov în funcție. Dragnea, cât rău crezi că mai poți face României în lupta fără limite pentru puterea ta, pentru demolarea și subordonarea instituțiilor țării și împotriva României? Daddy, eu cred că se termină prost cu foamea ta pentru putere absolută exercitată neconstituțional și împotriva intereselor României", a scris Traian Băsescu pe Facebook.


Darius-Bogdan Vâlcov a fost numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată pe 30 ianuarie în Monitorul Oficial.


Vâlcov a fost condamnat, joi, de ÎCCJ, la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani. Decizia nu este definitivă.


Comentează știrea

rex
10 februarie 2018
Lichea spurcata!

Licheaua spurcata, hidosenia urat mirositoare, hahaie ca o lepra spurcata, omagiata de idioti! Intr-o tara normala aceasta javra era de mult in puscarie cu mai multi membrii ai familiei de mafioti!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.506 secunde