Inițiativă importantă a studenților liberali

244
1
Inițiativă importantă a studenților liberali - siglapnl1-1474470725.jpg

Articole de la același autor

Cea de-a doua ediție a Școlii Economice "Friedrich Hayek", care a avut loc, zilele trecute, la Sinaia, a avut tema "IT – motor al economiei". Evenimentul a fost organizat de Societatea Liberală (SL) și Wilfried Martens Centre for European Studies (WMCES), în parteneriat cu organizația de studenți a PNL - Cluburile Studențești Liberale.


CSL Constanța a fost reprezentată la eveniment de patru membri. "Participarea la Școala Economică de la Sinaia a reprezentat un mare plus pentru dezvoltarea mea, având în vedere că îmi place să fiu tot timpul informată și să acumulez cunoștințe noi. În sprijinirea explicării avansului dovedit de domeniul IT, am avut parte de speakeri din domenii precum: programare IT, audit, sindicalism, politic - administrativ, comerț și industrie, antreprenoriat, urmărind astfel interdependențele dintre acestea cu tema abordată. Am lucrat pe echipe la o aplicație dintr-un anumit domeniu pentru a facilita anumite procese prin intermediul IT. Echipele au fost diversificate, în fiecare dintre acestea existând câte un delegat dintr-un oraș diferit", a afirmat Alexandra Barbu, secretar CSL Constanța. 


La cursurile și seminariile Școlii Economice au fost prezenți 60 de studenți din 20 de județe și municipiul București, care studiază de la economie și administrație publică, până la medicină și teologie.
La finalul celei de-a doua ediții a Școlii Economice "Friedrich Hayek", participanții au decis să susțină o inițiativă pentru introducerea orelor de IT în ciclul gimnazial. 


Comentează știrea

costica
22 septembrie 2016
Ai alături o echipă ambițioasă!

Superoferta cu castiguri imediate! Iata in sfarsit o oferta noua, interesanta si profitabila prin care aveti posibilitatea reala de a castiga bani simplu, fara recrutari de oameni, fara batai de cap. Pur si simplu functioneaza! Va asteptam sa cereti mai multe detalii la adresa de email: pacurarucostica1963@gmail com http://bit.ly/29ypMJN COSTICATIO.BetterThanYouTube.com

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 21 Septembrie 2016
Stire din Politică-Administrație : Ambasada SUA, reacție în cazul Oprea
Pagina a fost generata in 1.003 secunde