Indemnizațiile de merit, ÎN PERICOL! MTS respinge inițiativa deputaților

218
Indemnizațiile de merit, ÎN PERICOL! MTS respinge inițiativa deputaților - stroe-1576685439.jpg
Ministerul Tineretului și Sportului anunță că ''respectă valorile României și nu acceptă eliminarea indemnizațiilor de merit pentru sportivi și tehnicieni'', conform amendamentului propus, marți, de președintele Comisiei de Muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților, deputatul PSD Adrian Solomon, informează Agerpres.

Amendamentul ''cinic'' propus de Solomon ar urma să elimine indemnizațiile de merit pentru artiști și sportivi, instituite prin Legea 118/2002, acesta fiind susținut în cadrul ședinței din 17 decembrie a Comisiei pentru muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților și trimis către plen.

''Acest amendament deturnează atenția de la intenția proiectului legislativ inițiat de parlamentarii PNL, aceea de a elimina pensiile speciale. Ministerul Tineretului și Sportului condamnă cu fermitate posibilitatea de a elimina indemnizațiile de merit și atrage atenția că nu se poate face în niciun fel vreo echivalență între indemnizația de merit acordată pe baza unor performanțe notabile în domeniul culturii și sportului și o pensie acordată strict pe criterii de vechime. Abrogarea printr-un amendament abuziv și neadecvat a acestei legi ar fi o insultă intolerabilă pentru oamenii care au avut contribuții decisive la marile performanțe ale sportului românesc. Existența acestui amendament la o lege de eliminare a pensiilor speciale este un nonsens'', este punctul de vedere al MTS.

''Consider că este o mare ticăloșie să lovești în valorile sportului românesc, să târăști sportul în mijlocul unei răfuieli politice. Oamenii care au adus onoare României nu merită o asemenea insultă, ei trebuie apreciați și onorați așa cum se cuvine. Resping categoric această propunere cinică și îi asigur pe oamenii de sport că ne vom bate pentru drepturile lor'', a declarat Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.

Indemnizațiile de merit se acordă pentru sportivii care au obținut cel puțin patru medalii la Campionate Europene, Campionate Mondiale de seniori sau cel puțin două medalii la Jocurile Olimpice, pentru sporturile individuale sau cel puțin o medalie pentru sporturile de echipă la Cupe Europene, Cupe Mondiale, Campionate Europene, Campionate Mondiale de seniori, Jocuri Olimpice. Acestea se mai acordă pentru antrenori, cadre medicale și cercetători, arbitri, precum și alte personalități care au participat la acțiuni externe deosebite de promovare a imaginii României.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3235 secunde