Începând de astăzi, se strânge robinetul la capitolul "pomenilor" administrației constănțene

2593
Începând de astăzi, se strânge robinetul la capitolul
Consilierii locali constănțeni se întrunesc, astăzi, într-o nouă ședință ordinară, pentru a aproba bugetul local municipal provizoriu pe 2010.
Anul acesta, administrația locală s-a văzut nevoită să ia mai multe măsuri pentru limitarea cheltuielilor, astfel încât în pro-iectul de buget pentru 2010 s-au operat schimbări fundamentale față de bugetul din 2009.
"Ținând cont de trend-ul de scădere al veniturilor din cote defalcate din impozitul pe venit încasate în anul 2009 față de anul 2008, respectiv în ultimele 4 luni, luni în cadrul unui an bugetar în care ar fi trebuit să fie cele mai mari, având în vedere stagnarea pieții imobiliare și de asemenea diminuarea de impozite și taxe ale bugetului local care nu se vor încasa pe fondul crizei financiare, s-au luat o serie de măsuri privind diminuarea cheltuielilor", se explică în proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului provizoriu.
În aceste condiții, pensionarii cu pensii până la 800 lei, persoanele de peste 60 de ani care nu realizează venituri, persoanele cu handicap și categoriile de persoane care beneficiază de acordarea serviciilor sociale furnizate de asociații și fundații nu vor mai primi pachete cu alimente decât de opt ori pe an și nu pe parcursul anului întreg, așa cum se întâmpla până acum.
În plus, nu se vor mai acorda ajutoare persoanelor aflate la prima căsătorie, ce au constat în două obiecte de uz casnic.
Potrivit noului proiect de buget pe 2010, persoanele care împlinesc vârsta de 80 de ani și cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie vor primi doar 300 de lei, cu 200 de lei mai puțin față de ultimii ani.
Preșcolarii, școlarii și studenții vor fi, la rândul lor, vizați de măsurile administrației locale. Astfel, "nu se vor mai acorda cadouri cu ocazia sfintelor săr-bători ale Paștelui copiilor preșcolari și școlari din municipiul Constanța ce au constat în pachete cu ghiozdane și rechizite", așa cum se menționează în proiect. Iar studenții nu vor mai beneficia de facilități la transportul în comun pe bază de abonamente lunare pe una sau două linii în interiorul municipiului Constanța.
În sfârșit, "nu se vor mai organiza anual, activități festive (programe distractive, preparate la minut, băuturi, etc.) pentru pensionari cu prilejul zilei de 1 Mai".

Fără "jucării"
Primarul Radu Mazăre declara, recent, că intenționează să renunțe, în 2010, la "jucăriile" sale prefe-rate, precum carnavalurile, festivalurile de salsa sau competițiile cu bărcuțe și avioane din cauza crizei economice. Ultimele sale afirmații au prins contur și sunt reflectate în proiectul de buget provizoriu pentru anul acesta, întrucât sumele uriașe alocate până acum pentru aceste acțiuni nu se mai regăsesc.
Există totuși o rubrică, inclusă în capitolul "Cultură, recreere și religie", unde pentru serviciile recreative și sportive a fost alocată suma de 22.885 mii de lei, din care 3.450 mii de lei pentru sport și 19.435 mii de lei pentru întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi și baze sportive și de agrement.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4568 secunde