"Îmi doresc să fiu primarul Constanței și împreună cu constănțenii să clădim un oraș pe care să îl numim cu mândrie ACASĂ"

9025
7

Articole de la același autor

-Domnule Făgădău, cine sunteți dvs. și de ce candidați pentru funcția de primar al municipiului Constanța?


-La 43 de ani sunt un om aflat la jumătatea vieții, privesc cu respect și recunoștință spre părinții mei și, în același timp, mă uit cu încredere și speranță la copiii mei. Locuiesc și muncesc în Constanța, la fel ca toată familia mea, iar cei care mă cunosc spun că sunt serios și harnic. Am condus Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, îmi închei cel de-al doilea mandat de consilier local, am fost ales viceprimar în anul 2009, iar în ultimul an de zile am condus administrația locală. Tot prin muncă mi-am construit și cariera politică, iar astăzi conduc organizația municipală a Partidului Social Democrat. Cunosc foarte bine orașul, îl știu cu bune și cu rele, îi cunosc problemele și am soluții realiste pentru rezolvarea acestora. Candidez pentru că am experiență în administrație, pentru că am susținere politică, am o echipă frumoasă și, mai ales, pentru că am încredere în mine și în constănțeni. Da, îmi doresc să fiu primarul Constanței, îmi doresc să muncesc cu constănțenii și împreună să clădim un oraș pe care să îl numim cu mândrie acasă! 


-De ce programul dumneavoastră electoral se numește "ÎMPREUNĂ"?


-În primul rând, programul nostru se numește așa pentru că este construit împreună cu constănțenii. Știți că sunt un om al dialogului, iar acest program este rezultatul unui dialog permanent cu toate structurile socio-profesionale, cu oameni de toate vârstele, cu femei și cu bărbați, cu oameni de afaceri, dar și cu sindicatele. În al doilea rând, programul poartă numele "Împreună" pentru că nu îl voi implementa de unul singur, ci împreună cu o echipă puternică și echilibrată în care veți găsi oameni onești, profesioniști și de bună credință. Nu în ultimul rând, numele programului este dat și de o dorință personală: aceea de a vedea comunitatea constănțeană unită și încrezătoare în forța sa de a clădi un oraș de care să fim mândri noi și cei ce vor veni după noi. Iar acest lucru nu îl putem face decât împreună.


-Ați vorbit despre echipa dumneavoastră. Care au fost criteriile în baza cărora ați alcătuit lista celor pe care îi propuneți să fie consilieri locali?


-Sunt bucuros că din echipă au acceptat să facă parte oameni care nu au mai făcut politică până în acest moment, oameni precum Răzvan Florea, Adriana Teodoru, Aurelian Marin, Teodor Patrichi sau dr. Liviu Merdinian. Din economie de spațiu nu aș vrea să îi enumăr pe toți candidații noi, mă rezum la cifre: jumătate dintre colegii mei sunt oameni noi în politică. În același timp, mă bucur că 17 dintre cei 34 de candidați sunt tineri și, mai ales, că din echipa noastră fac parte 12 femei. Am făcut această statistică pentru a arăta că sunt consecvent cu ceea ce am anunțat de multă vreme: din echipă vor face parte minim o treime tineri, minim o treime femei și minim o treime oameni noi. Analizând echipa noastră și programul pe care îl prezentăm constănțenilor, veți observa că fiecare om din echipă se va ocupa de câte un domeniu. De exemplu, doamnele Irinela Nicolae și Mariana Cojoc se vor ocupa de educație, Răzvan Florea de sport, Aurelian Marin de turism, Liviu Merdinian de sănătate, Dede Perodin și Ibraim Temur de relația cu sindicatele și așa mai departe.


-Care sunt cele mai importante proiecte pe care vă propuneți să le realizați dacă veți câștiga alegerile?


-În programul nostru găsiți proiecte importante pentru educație, sănătate, protecție socială, infrastructură, economie, sport, transport, ordine și siguranță publică, cultură și mediu. Îmi este greu să le aleg pe cele mai importante pentru că este greu să alegi între cele 100 de locuri de joacă pentru copii sau cele 2 noi cămine de bătrâni, între asfaltarea tuturor străzilor sau modernizarea transportului public, între Sala Polivalentă pe care o merită Constanța sau creșterea numărului de polițiști locali, între investițiile în sprijinul economiei sau rețeaua mobilă de sănătate pentru copii. Toate sunt importante, sunt sigur că le vom realiza împreună. Așa că, în loc să fac un clasament al proiectelor, prefer să fac o promisiune: Constanța va fi un oraș curat și cu infrastructură modernă, un oraș în care să ne placă să trăim și să muncim, respectându-ne între noi.


-Folosiți des cuvântul "respect". Ce înseamnă pentru dvs. acest cuvânt?


-Este o întrebare oarecum neobișnuită pentru o campanie electorală, de aceea precizez că vă răspunde omul Decebal Făgădău și nu candidatul la funcția de primar. Pentru mine respect este mai mult decât un simplu cuvânt, este un mod de viață și un termen de referință în tot ceea ce fac ca familist, ca om de administrație și ca om politic. Cei care mă cunosc știu că respect, echilibru și împreună fac parte nu doar din vocabularul meu, ci din viața mea.


-În încheiere, vă rog să adresați cititorilor noștri un mesaj.


-Profit de ocazie și vă mulțumesc dumneavoastră și colegilor dvs. din presa locală pentru modul obiectiv și profesionist în care ați reflectat campania electorală. Evident, vreau să le mulțumesc și constănțenilor pentru că au avut răbdare cu noi, candidații, și sunt convins că au suficientă înțelepciune să aleagă ce este mai bine pentru ei și pentru orașul nostru. Important este să aleagă, de aceea îi invit la vot duminică, 5 iunie. Vă mulțumesc!




Comentează știrea

Constantean
3 iunie 2016
Îmi doresc să fiu primarul Constanței pt. a putea să vă jupoi de vii, împreună cu degeneratul mintal Stroe, prin prețul ABSOLUT EXORBITANT al apei

Eu sunt discipolul și urmasul Paiaței Drogate și al Butoiului Stalinskaya și va garantez ca daca o sa ma alegeti o sa fac tot ce-mi va sta in putinta pt. a fura cit mai mult și pt.a va jupui de bani pe toate directiile, in special prin tilhariile abominabile pe care le exercit asupra voastra impreuna cu degeneratul mintal Stroe prin folosirea RAJA, cel mai criminal cartel mafiot din Romania. Este cunoscut faptul ca pretul apei e de cel putin 4 ori mai mare decit ar trebui sa fie in mod normal ; e o aberatie a ratiunii ca apa de canalizare sa fie pusa pe factura in aceiasi cantitate ( !!!) ca apa potabila ; apa de canalizare ar trebui sa reprezinte ≈55% din cantitatea de apa potabila. O alta aberatie a ratiunii este ca 1 m cub de apa de canalizare costa aproape la fel ca apa potabila ! Va marturisesc ca RAJA face o serie de investitii fantoma cu banii vostri, investitii care sunt doar pe hirtie, de ex : apa scoasa de la mare adincime ; monitorizarea retelelor de apa prin satelit ; investitii in alte judete si in Republica Moldova. Repet, aceste "investitii" sunt doar pe hirtie, pt. ca in realitate sunt doar praf in ochii vostri deoarece banii vostri intra in buzunarele mele si ale lui Stroe. Evident că multi își pun întrebarea ce dracu căutăm noi în alte județe și în Republica Moldova. Dragii mei, noi nu căutăm nimic acolo, noi căutăm în buzunarele voastre pt. a face un transfer științific în buzunarele noastre. Cred că v-am explicat destul de clar de ce prețul apei în Constanța este ABSOLUT EXORBITANT! Sincer sa fiu, imi pare rau ca vă tilharesc in cel mai meschin mod posibil impreuna cu Stroe, dar fac asta pt. ca nu vreau sa fiu mai prejos decit maestrul meu, adica vreau si eu un bungalow in Madagascar. Ce, eu’s mai prost ca Mazare ?

ath
3 iunie 2016
Decebal intreaba,Fagadau ne raspunde

Dupa Mazare a venit vremea lui Fagadau,clona lui Mazare.Imi aduc aminte ca in anul 2012 Mazare raspundea la intrebarile puse de televiziunea lui personala.Mazare se certa cu Mazare.Mazare intreba,Mazare raspundea la intrebari.Bineinteles ca Neptun TV este o televiziune "libera" asa cum sunt gazetele Telegraf si Cuget Liber.Intr-un singur an,Fagadau,acest animal politic perfid a autorizat mai multe constructii pe spatii publice,decat a autorizat Mazare in 15 ani.Curios ca doamna Carmen Mocanu nu l-a intrebat pe Fagadau cate spatii verzi,cate parcuri mai are in plan sa distruga si unde are de gand sa mai construiasca blocuri intre blocuri.Sa nu-l intrebati,lasati-l sa castige si apoi "bagati" mai multe articole "defaimatoare" la adresa lui Fagadau.Va prefaceti si voi ca va certati cu Fagadau.Vezi Doamne, sunteti echidistanti.Fagadau v-a si multumit.Chiar azi am trecut pe langa un teren al primariei unde se lucreaza la devierea conductelor subterane in vederea construirii unui bloc(Complex Abator,in apropierea blocului SM2).In plan mai este terenul din fata liceului Traian,din cate stiu eu.Si lista este lunga.Baietii s-au cumintit cateva zile pana trece ziua alegerilor.Sictir Fagadaule,sictir panaramelor politice ! Plecati mai cu "respectele" voastre.Cuget Liber,te-au cumparat si pe tine.Fagadau va pleca din primarie cu catusele la mana.Aici gasiti Catalogul penali.ro_editia 2012-2016: http://penali.ro. Invatatorii lui Fagadau sunt acolo.Votati-i !

constantean
3 iunie 2016
RAJA

Aveti perfecta dreptate...Cum mama dracului ca MC de apa in CTA e mai scump can desert?...Cu toate ca santem inconjurati de..APE..DL STROE va rog cum se face ca pe timpul lui Ceausescu MC De apa avea un pret accesibil tuturor constantenilor iar acum platim Milioane bune? E apa mai scumpa ca ...Laptele?...Sariti Constantenila GATUL lui Stroe sa faca ceva...

constantean
3 iunie 2016
primaria CTA...

EU as fi castigat detasat batalia cu Vergil si Fagadau pt primaria CTA...Prioritatea MEA nr1...SPITALUL JUDETEAN....Pe care las fi demolat prin bombe puse unde trebuie...E INFECT..Nu se mai poate ..Toate sectiile sant pline de bacterii care nu se mai pot distruge decat prin ...Bombardament...AS CONSTRUI unul NOU in locul lui cu BANI EUROPENI...NU VOi AVEA alta prioritate Zi si noapte as veghea la bunul mers al lucrarilor...IAR pt FONDURI as face apel la insusi Persedintelui Consiliului European...Nu VOI avea odihna pt ce nu vor incepe lucrarile..Pe BVDL Tomis intre Capitol si Zona Brotacei sat ....4....BISERICI...Voi face acelsi lucru constrind spitale municipale pt saraci si oameni care muncesc si platesc CAS si nu pot deneficia de servicii gratuite sau compensate pt sanatate..Un spital nou pt COPII..Scoli si Gradinite ultra moderne la care sa poata invata copii nostrii...Astea sant PRIORITATILE mele cu care as fi convins constantenii sa ma VOTEZE...Trebuie schimbat din temelii noua gandire a noului PRIMAR...NU mas BUCURA pt castigarea alegerilor Ba as fi TRIST pt ca sant foarte multe lucruri de FACUT...

cioby
3 iunie 2016
făgădău

Hoți de hoți

musonul
4 iunie 2016
ipocrizie maxima

Fagadau, ai fost la timona orasului de multi ani incoace si n-ai aratat nimic, de fapt ai aratat ceve, anume CAT DE INCOMPETENT SI IPOCRIT ESTI! Cum crezi ca tu poti fi solutia acestui oras cand TU ESTI PARTE DIN PROBLEMA LUI? De ce continui sa fii ipocrit, chiar nu mai ai pic de rusine? Sau crezi ca noi, electoratul constantean, am ramas la fel de PROSTI, uncat sa alegem in continuare UN OM DIN GASCA LUI MAZARE? Ma asteptam la mult mai mult bun simt din partea ta!

dan
6 iunie 2016
fagadau - coruptul

poate nu stiti dar va spun eu: -autorizari constructii de imobile cu puz marit - fagadau -autorizari de vindere si concesiune toata zona casa casatoriilor chiar pe buza falezei - fagadau -lipsa de transparenta fonduri alocate de primarie ptr asfaltarea preferentiala a anumitor strazi - fagadau -continuarea mesajelor catre patroni de localuri abuzive pe plaja din mamaia prin care le garanteaza protectia - fagadau -tot ce are lasat mostenire de mazare este sfant,mafia tiganeasca si cea machidoneasca impartita pe sectoare de interes local - fagadau credeti ca fagadau este un sfant? credeti ca iesind la alegeri primar se va schimba ceva? -firma de constructii abc val construct este beneficiara de garanti ca va continua impreuna cu fagadau ce a facut si cu mazare adica: sa primeasca contracte si sa imparta mai departe beneficiile - fagadau cam acesta este noul primar si vechiul primar. sunt multe de spus, o sa va convingeti singuri.

Pagina a fost generata in 0.324 secunde