Traian Băsescu:

"I-am propus lui Blaga o fuziune a PDL cu PMP"

412
6

Articole de la același autor

Președintele Traian Băsescu a declarat că i-a propus liderului PDL, Vasile Blaga, la sfârșitul anului 2013, o fuziune a democrat-liberalilor cu Partidul Mișcarea Populară, dar Blaga a refuzat, spunând că va discuta subiectul după alegerile europarlamentare.

"Eu l-am prevenit pe Vasile Blaga încă de la sfârșitul anului trecut, l-am chemat la mine. I-am spus: «Vasile, mai bine ar fi să te gândești să faceți o fuziune cu PMP-ul ăsta încă neînregistrat». A spus: «Nu, discutăm după europarlamentare». Foarte bine, Vasile. Du-ți crucea atunci și dă perspective partidului. Elena Udrea s-a dus de trei ori la el pe același subiect. A refuzat orice discuție cu privire la o fuziune între cele două partide. Acum, PMP ce trebuie să facă, să spună: Vasile Blaga, ia și bruma asta de electorat pe care o avem noi ca să nu se supere Vasile Blaga", a afirmat președintele Traian Băsescu.

El a arătat că și-ar dori ca PMP să fie un partid nou care în 2016 să se bată pentru câștigarea alegerilor parlamentare.

"După ce îmi termin mandatul, cu certitudine o să fiu un consultant activ al acestui partid pentru a-și atinge obiectivul: un scor de circa 30% în 2016. Eu voi face acest lucru pentru că oamenii care sunt aici își asumă continuarea proiectelor mele pe care nu le-am terminat", a subliniat șeful statului.

Întrebat ce înțelege prin consultant activ la PMP, Băsescu a răspuns: "Îi voi susține public, le voi transfera experiența mea nu numai în politică, dar experiența mea despre statul român. E o avere să știi despre statul român câte știe președintele României". 

Comentează știrea

Chiru
13 mai 2014
Manipulare

Basescu este un mincinos,iar Muget Liber trompeta manipulatoare . De ce nu consemnati replica lui Blaga ? Fiindcă nu sunteți jurnaliști ! Blaga a spus ca nu se poate fuziune cu un partid neinfiintat(PMP),ca se poate discuta după europarlamentare. Eu adaug, dacă le trebuia fuziune de ce au plecat din partid ?

Satul de manipulari
13 mai 2014
Nerusinare

Tupeu maxim ,sa vrei sa distrugi si cand vezi ca nu ai reusit sa fii spasit!!!succes pdl

admirator
14 mai 2014
certuri inutile

oricum se vor uni dupa europarlamentare, caci separati nu au nici o sansa. Bine ar fi sa adune electorat diferit, fiecare, nu sa divida acelasi electorat! Om mai vedea! Pina atunci nu va mai certati inutil. E contraproductiv.

constantean
14 mai 2014
Succes PDL

Cum sa ceri o fuziune intre cei fugiti din Pdl de cateva luni ...si PDL ,mi se pare o gluma ieftina . PDL trebuie sa fuzioneze cu PNL asta-i clar ,nu cu pdl-isti nemultumiti care si-au luat jucariile si au placat ca niste copii suparati. Succes PDL !!!

Ion
15 mai 2014
Votez PDL

Vasile Blaga i -a fost sefde campanie electorala atunci cand Traian Basescu a castigat primul mandat de presedinte al Romaniei. Drept multumire, acum cativa ani, Traian Basescu l-a impus pe Boc presedinte PDL. Blaga a acceptat tacut, n-a facut niciun tam-tam. In 213, acelasi Traian Basescu voia s-o impuna pe Udrea presedinta PDL. Era prea mult! A castigat alegerile, conduce partidul, pe care Traian B[sescu vrea sa/l distruga. Este RUSINOS pentru PMP sa spuna ca este un partid nou, cand conducerea lui este formata din fugarii din PDL.

eu
15 mai 2014
din popor

ce stie basescu .. despre statul Roman....???? Pai... stie unde sunt dosarele .. tuturor, atat celor care il sustin in continuare ( de frica, de dragul banilor castigati nemuncit, etc) cat si ale adversarilor lui.... caaaaa, dosarul lui Flota ... a avut grija sa il faca mic, mic, si curat ... ca un copil nou nascut...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5057 secunde