Guvernul Boc a redus cu 36.000 de posturi personalul bugetar în perioada decembrie 2008-martie 2010

3641
Guvernul Boc a redus cu 36.000 de posturi personalul bugetar în perioada decembrie 2008-martie 2010 - 5a1b4cb5a007c11a4200597b707ccd75.jpg
Secretarii de stat și consilierii care au salariu peste plafonul stabilit de lege vor fi demiși, iar la companiile de stat vor fi plafonate salariile de peste un anumit nivel, care urmează să fie stabilit, a anunțat, ieri, premierul Emil Boc. În plus, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunuri și servicii la toate instituțiile și autoritățile publice, până la sfârșitul acestui an, și o altă ordonanță, prin care Executivul împrumută autoritățile locale cu 360 de milioane de euro pentru achitarea restanțelor către agenții economici care au, la rândul lor, datorii la buget.
"Am continuat punerea în aplicare a ceea ce am promis: acordarea de sprijin firmelor care au datorii la stat și aplicarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare", a declarat, ieri, primul ministru.
Totodată, el a menționat că Guvernul a adoptat o OUG prin care împrumută autoritățile locale cu 360 de milioane de euro în vederea achitării obligațiilor restante către diverși agenți economici care au efectuat lucrări pentru autoritățile locale, firme care, la rândul lor, își vor plăti datoriile la bugetul de stat.
Tot ieri, premierul Boc a ținut să precizeze, la capitolul restrângerii cheltuielilor bugetare, că Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență care prevede reducerea, cu 20%, a cheltuielilor cu bunuri și servicii la instituțiile publice. "Înseamnă că pe trimestrele 3 și 4 toate instituțiile vor trebui să reducă cu 20% cheltuielile. Este vorba de cheltuieli de carburanți, telefon, achiziții de mobilier. Fac excepție de la această regulă cheltuielile pentru plata serviciilor medicale".
În continuare, șeful Executivului a adăugat: "Am introdus și normative privind consumul lunar de carburant - carburant pe care îl consumă statul cu mașinile din dotare. Până la sfârșitul anului ne propunem să reducem cu 50% cantitatea de carburanți".
În ceea ce privește salariile din companiile de stat, Emil Boc a afirmat că salariile care trec de un anumit nivel vor fi plafonate. Legat de acest plafon, premierul nu a specificat, însă, care anume va fi nivelul său. "Când îl vom stabili, îl vom preciza", a declarat el.
De remarcat este declarația premierului pe marginea reducerilor de personal bugetar efectuate, până la acest moment, de actualul Executiv: "Până acum, Guvernul condus de mine a redus cu 36 de mii de posturi personalul bugetar, iar numărul final de posturi reduse va fi decis în urma analizelor pe care le efectuăm acum". Primul ministru s-a referit la reducerile operate în intervalul de timp decembrie 2008-martie 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3381 secunde