Grindeanu: Guvernul nu susține amendamentele la legea grațierii

143
Grindeanu: Guvernul nu susține amendamentele la legea grațierii - soringrindeanu-1493976455.jpg

Articole de la același autor

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că Guvernul nu susține amendamentele la legea grațierii adoptate de Comisia juridică a Senatului, precizând însă că Executivul este deschis "la anumite idei bune".

"Susținem forma care a fost adoptată în proiectul de lege, în Guvern. Iar toate lucrurile care țin de grațierea unor fapte de corupție, eu cred că am fost foarte clar. Nu sunt de acord cu aceste amendamente, nu susțin și nu susține nici Guvernul aceste lucruri (...) Sigur, suntem deschiși la anumite idei bune, dar care să nu se refere la asemenea amendamente", a declarat Grindeanu pentru Agerpres, fiind întrebat cum comentează protestele care au avut loc în țară după adoptarea acestor amendamente.

Totodată, întrebat dacă a vorbit cu membrii PSD sau cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, după adoptarea acestor amendamente, șeful Executivului a răspuns: "Am vorbit cu ministrul Justiției să-l întreb dacă a fost prezent ieri, în ședința Comisiei Juridice. A fost prezent un secretar de stat, care a susținut punctul de vedere al Guvernului".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9224 secunde