Gigi Chiru explică cum va funcționa Alianța PNL- PDL la nivelul județului Constanța

319
4
Gigi Chiru explică cum va funcționa Alianța PNL- PDL la nivelul județului Constanța - gigichiruexplicacumvafunctiona-1405441892.jpg

Articole de la același autor

Noua structură politică, respectiv Alianța PNL-PDL, va funcționa la Constanța în sistem paritar, astfel, conducerea urmând
să fie asigurată de cei doi președinți ai PNL și PDL. În privința acestei formule, atât președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, cât și președintele PDL Constanța, senatorul Gigi Chiru, s-au arătat mulțumiți. 


"La nivel județean de conducere a Alianței PNL-PDL vor exista doi co-președinți, eu și domnul Gheorghe Dragomir, președintele de la PNL. De asemenea, se va lucra cu ambele Birouri Politice, de la PNL și de la PDL. Deocamdată nu știm exact, urmează să mai rezolvăm câteva probleme orga-nizatorice în ceea ce privește sediul Alianței PNL-PDL. Este posibil să fie doar un sediu comun, este posibil să avem ca și până acum fiecare sediul său și să ne întâlnim la ședințe într-un spațiu comun. Vom vedea cât de curând ce vom stabili. Personal, consider că vom funcționa foarte bine în noua formulă și întotdeauna am considerat că va fi foarte bine să existe o asemenea alianță, mai ales la nivelul județului Constanța. Noi, democrat-liberalii constănțeni, ne-am exprimat toată dispo-nibilitatea de fuziune, lucru care se va întâmpla până în 2017. Până atunci, vom funcționa ca și Alianță. Pe 26 iulie, urmează ca atât PDL, cât și PNL să aibă congrese separate, după care, în aceeași zi, ne vom reuni cu toții într-o sală de la Palatul Parlamentului în prima ședință comună", a declarat liderul PDL Constanța, Gigi Chiru. 


La nivel central, Comisia mixtă PNL-PDL a finalizat proiectul de Statut al noului partid, rezultat din fuziunea celor două formațiuni politice. 


În proiect sunt prevăzute la final dispoziții finale și tranzitorii care reglementează modul de funcționare a conducerii centrale, dar și a filialelor județene și locale, până la primele alegeri interne care vor avea loc în 2017. Structura de conducere comună va fi formată pe principiul paritar din reprezentanții structurilor de conducere actuale din cadrul PNL și PDL. Proiectul mai prevede ca modalitatea de funcționare și modul de reprezentare la nivelul structurilor județene și locale pentru perioada 1 ianuarie 2015 - 1 ianuarie 2017 se vor stabili prin hotărâre a Convenției Naționale în prima ședință de după alegerile prezidențiale din 2014. În cursul zilei de ieri, președintele PNL, Klaus Iohannis, a anunțat că Delegația Permanentă a liberalilor a decis convocarea Congresului extraordinar pe 26 iulie pentru aprobarea fuziunii cu PDL. "S-a decis convocarea Congresului extraordinar pentru data de 26 iulie, ora 12.00, în Parlament, cu două puncte pe ordinea de zi: aprobarea statutului noului partid care se va realiza din fuziunea PNL-PDL și aprobarea protocolului politic pentru aceeași fuziune. În acest fel, pe 26 iulie, se va încheia procedura de decizie politică", a spus Iohannis. 


El a mai adăugat că, în aceeași zi, va avea loc și Congresul PDL, iar ulterior Congresul comun al liberalilor și democrat-liberalilor.


Comentează știrea

vvv
16 iulie 2014
chiru e rom sau machedon?

ce față are!

petrica
16 iulie 2014
nu stiu

nu stiu daca e rom sau machedon dar daca vrea sa ia primaria sa ASANEZE rana purulenta facuta pe obrazul Constantei de pastaie(cartierul ferentari de Constanta) si sa nu umble cu prostii ca nu stia pentru ca,eu i-am semnalat constructia cartierului mai ales prin prisma faptului ca autorizatiile s-au obtinut de la autoritatea in constructii ce cu "onor"o conduce

mysu
25 iulie 2014
am citi un articol mai vechi in care

Cum spuneam am citit un art mai vechi unde va solidarizati in probl aparuta, mai exact cu darea afara a tinerei suspectata/cu hiv. As ruga dak aveti atita evlavie si intelegere pt cei cu acest diag sa verific in arhiva fundatiei dvs. Este o pers exact la fel care cerea un ajutor pt ceva banal cred :-/ proteza dentara pt a se put alim si lua medicamentele binentel pt a mai putea pacali moartea un pic doar.E ultimul stadiu desi poate prot nu-si mai are rostu. Dak am suparat cumva cu mesajul meu....asta e.

EscorteDinRomania.ro
8 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.471 secunde