Gabriel Oprea revine în politică. "Așteptăm să revină în UNPR toți membrii care au plecat"

970
Gabriel Oprea revine în politică.

Articole de la același autor

Președintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, că nu exclude eventuale alianțe politice în perspectiva alegerilor, precizând că îi așteaptă să revină în partid pe toți cei care au plecat.

El a fost întrebat de presă în legătură cu informațiile potrivit cărora ar fi avut recent o întâlnire cu președintele PSD, Liviu Dragnea, el afirmând că a discutat cu mai mulți lideri politici.

"M-am întâlnit cu mai mulți lideri politici, știți foarte bine că am avut o alianță cu PSD, Alianța de centru-stânga, care există și acum la tribunal. Noi suntem pregătiți, ca partid de centru-stânga, să mergem singuri în alegeri, avem electoratul nostru, suntem pregătiți să mergem la europarlamentare, la prezidențiale să sprijinim pe candidatul cel mai bun pentru România, mai ales în Anul Centenarului, mergem la locale și apoi să intrăm în Parlament. Nu excludem eventuale alianțe politice", a precizat Oprea, citat de Agerpres.

Acesta a spus că UNPR are în prezent peste 150.000 de membri.

"Am avut peste 400.000 de membri de partid, după ce am început să revenim, au mai venit zeci de mii de oameni. În momentul de față, avem peste 150.000 de membri de partid. Totdeauna am fost serioși, ne-am ținut de cuvânt, am sprijinit țara asta, așteptăm să vină la UNPR patrioții români, așteptăm rezerviștii militari pentru care noi am făcut multe lucruri și i-am sprijinit. Îi așteptăm pe toți membrii de partid care au plecat și nu mai fac politică în momentul de față", a transmis Gabriel Oprea.

În legătură cu problema juridică pe care o are UNPR cu PMP, Oprea a spus că speră să o rezolve pe cale amiabilă.

"Suntem un partid pe picioarele noastre, suntem un partid înscris în Registrul partidelor politice, avem o dispută juridică pe care sperăm să o rezolvăm pe cale amiabilă, dacă nu, ne judecăm și avem dreptate, vom câștiga", a precizat Oprea.

Gabriel Oprea a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Militari căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul național din Parcul Tineretului, la ceremonie fiind prezenți mai mulți simpatizanți și membri ai UNPR.

"Am depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Militari. Acest eveniment are loc în preajma datei de 1 Decembrie, la care Armata Română, prin sacrificiul ei, a făcut posibilă Marea Unire. Mesajul transmis de UNPR în Anul Centenarului este de unitate și solidaritate", a scris Gabriel Oprea, pe pagina sa de socializare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4928 secunde