Foștii deținuți politici protestează împotriva scoaterii preoților de sub verificarea CNSAS

745
Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), Filiala Constanța, Paul Andreescu, a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, un protest prin care membrii își "exprimă indig-narea și îngrijorarea pentru actele și inițiativele așa-zișilor «senatori juriști» care (…) propun și votează legi pentru și în interesul vechilor structuri".
Asociația respinge modul prin care se face numirea procurorilor de către CSM, precum și felul în care votează "juriștii aleși": "Votează legi după cum li se cere de către cei cărora le sunt tributari: foștii comuniști și foștii securiști", a declarat Andreescu. În plus, foștii deținuți nu sunt de acord cu desființarea CNSAS și cu "propunerea de nedeconspirare a celor care au deținut funcții în PCR și a preoților cu trese sau cu greutate în branșa informatorilor". În viziunea membrilor asociației, acestea "reprezintă acțiuni clare de spălare a celor care s-au făcut vinovați de crime monstruoase în timpul regimului comunist sau au contribuit la săvârșirea lor și la acțiunile de genocid îndreptate împotriva întregului popor". Filiala constănțeană a AFDPR intenționează să trimită acest protest partidelor politice.
Paul Andreescu a vorbit și despre alegerile din 30 noiembrie. El a susținut că filiala este "îngrijorată de viitorul politic al țării datorită crizei de personalități politice manifestate în cei 19 ani de la înlăturarea regimului comunist". Mai mult, Andreescu a declarat că Filiala propune membrilor săi orientarea spre candidații partidelor cu vocație democratică.
Pentru următoarea perioadă, asociația va organiza Congresul AFDPR care se va desfășura în zilele de 17 și 18 septembrie, în Mamaia. Vicepreședintele Asociației la nivel național, Paul Andreescu, a precizat că sunt așteptați să ia parte la lucrări 250 de invitați din toată țara. El a mai adăugat că nu va lipsi de la congres nici președintele AFDPR, Constantin Ticu Dumitrescu. AFDPR are aproximativ 3.000 de membri, foști deținuți și urmași ai acestora.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6812 secunde