Florin Cîțu nu este de acord cu renegocierea PNRR

96
Florin Cîțu nu este de acord cu renegocierea PNRR - citurenegociere-1643307857.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, că nu este de acord cu renegocierea PNRR, aşa cum cer cei de la PSD, liderul PNL precizând că şi atunci când s-a format coaliţia s-a stabilit că nu se va reveni asupra acestui Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cîţu spune că o renegociere a PNRR înseamnă „să aruncăm la coş 30 de miliarde de euro”.

„Nu voi permite niciodată aşa ceva”, a spus liderul PNL.

„Am spus partenerilor internaţionali, atunci când am negociat PNRR-ul, aceasta este forma finală, toată lumea s-a uitat acolo şi au fost de acord cu toţii, am semnat o formă finală a PNRR, şi am spus că nu vom reveni asupra lui. Și atunci când am făcut această Coaliție, am intrat în Coaliție că nu vom reveni asupra PNRR-ului, pentru că asta înseamnă să reluăm toată procedura, asta înseamnă să aruncăm la coș 30 de miliarde de euro. Nu voi permite niciodată așa ceva”, a declarat Florin Cîțu.

„PNRR-ul a fost negociat foarte bine, a fost printre cele mai bune rezultate, şi aţi văzut şi calificativele pe care le-a primit acest PNRR. PNL rămâne concentrat pe reforme mari, care să împingă România în viitor, nu pe dispute foarte mici, declarații belicoase în spațiul public”, a mai declarat liderul PNL. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4299 secunde