Florin Cîțu: Dacă nu există în coaliție susținere pentru certificatul verde, trebuie să ne asumăm că există și alte costuri în economie

171
Florin Cîțu: Dacă nu există în coaliție susținere pentru certificatul verde, trebuie să ne asumăm că există și alte costuri în economie - certiicat-1642425784.jpg

Articole de la același autor

Președintele Senatului, Florin Cîțu, spune că subiectul certificatului verde „nu mai îngrijorează pe nimeni”, deși există 10.000 de cazuri noi de Covid-19 în fiecare zi. În acest context, președintele PNL avertizează că pe lângă creșterea prețului energiei, vor exista și alte costuri care vor afecta economia, din cauza neadoptării obligativității deținerii certificatului la locul de muncă, dând exemplu concediile medicale și șomajul tehnic, care nu vor putea fi susținute de bugetul de sta, relatează Digi24


„Din punctul meu de vedere, era nevoie (de certificatul verde – n.red.). Înțeleg că nu mai îngrijorează pe nimeni și înțeleg că avem peste 10.000 de cazuri zilnic și că acestea cresc nu reprezintă o problemă acum.

Pentru mine, 10.000 de persoane infectate înseamnă concedii medicale, persoane care au intrat și ele în contact înseamnă alte concedii medicale, înseamnă costuri suplimentare pentru companii și pentru stat. Dacă acest număr crește, s-ar putea să avem companii întregi care își vor opri activitatea pentru că nu pot funcționa. Reprezintă un cost pentru economie și pentru societate care nu este luat în calcul, pe lângă costul pe care îl avem cu energia.

Sunt foarte curios să văd dacă acesta a fost planul de la început, să avem un număr mare de persoane infectate sau nu. Pentru că nu văd niciun plan care să reducă numărul de persoane infectate, nu văd un plan care să reducă numărul de persoane vaccinate, doar văd că cumva suntem OK, toată lumea încearcă să ignore această problemă. Eu n-o ignor și spun că există un cost foarte mare pentru economie și ar trebui găsită o soluție.

Susțin certificatul verde, dar dacă nu există în coaliție susținere pentru el, atunci trebuie să ne asumăm că există alte costuri pentru economie.

Vom avea și o altă (ședință de – n.red.) coaliție să vedem dacă ăsta a fost planul sau care este planul de reducere a persoanelor infectate.

Nu vom putea susține la buget costuri suplimentare și pentru concedii medicale și pentru șomaj tehnic dar și pentru facturi la energie”, a afirmat Florin Cîțu, la Parlament.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.476 secunde