Final de mandat la CJC. Ce-și reproșează președintele interimar Cristinel Dragomir

745
Final de mandat la CJC. Ce-și reproșează președintele interimar Cristinel Dragomir - cristineldragomircjc-1464708582.jpg

Articole de la același autor

Consilierii județeni s-au reunit, ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare, la întâlnire fiind prezenți 29 din cei 36 de aleși. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte realizate din fonduri europene, care se află în derulare, al căror termen de execuție a fost prelungit de la data de 30 iunie la 31 august 2016. În ceea ce privește proiectul Cetății Capidava, unde s-au descoperit implicații penale și au fost sistate lucrările, termenul de execuție a fost restabilit la doi ani.

"În proiectul privind Cetatea Capidava, se reia toată procedura, se va face o nouă licitație. Conform reglementărilor, în proiectele care au finanțare mai mare de cinci milioane, care nu s-au realizat, este nevoie de un termen de execuție mai mare. În acest caz, termenul limită pentru finalizare, pe cheltuiala exclusivă a Consiliului Județean, este de doi ani, mai exact, 31 decembrie 2017", a explicat vicepreședintele cu atribuții de președinte al CJC, Cristinel Dragomir.

Totodată, pe ordinea suplimentară s-a aflat și proiectul ce viza aprobarea documentației de atribuire în vederea închirierii spațiilor din cadrul Centrului de Excelență în Turism și Servicii Tomis, însă acest proiect nu a trecut de votul aleșilor locali. Mai exact, din cei 29 de consilieri, doar 19 au votat favorabil, liberalii fiind împotrivă. În acest context, deoarece era nevoie de 2/3 din voturi pentru a intra în vigoare, proiectul va fi repus pe ordinea de zi la o dată ulterioară.

În altă ordine de idei, deoarece a fost ultima ședință a Consiliului Județean Constanța în actuala formulă, Cristinel Dragomir, cel care a preluat conducerea integral după suspendarea lui Nicușor Constantinescu, a lăsat de înțeles că nu a fost un mandat ușor, însă a precizat că "a știut în ce se bagă, atunci când a acceptat".

"Eu sunt mulțumit de ce am realizat la Consiliul Județean Constanța și vreau să spun că sunt mândru nu numai de mine, ci de toată echipa cu care am lucrat, pentru că știu ce eforturi s-au făcut. Nu a fost ușor, nici în 2014, nici în 2015, la CJC au fost tot felul de schimbări, de tulburări. În contextul pe care l-am avut, activitatea a fost mai mult decât satisfăcătoare", a declarat Cristinel Dragomir.

Întrebat dacă are ceva ce și-ar putea reproșa, Cristinel Dragomir a răspuns: "Da, îmi reproșez că nu am reușit să găsesc o soluție de finanțare a FC Farul Constanța. Acesta este cel mai mare of al meu pentru că sunt iubitor de fotbal, dar sper că lumea a înțeles că acestea au fost posibilitățile legale la ora actuală. Și ar mai fi ceva! Am depus multe propuneri legislative prin structurile noastre asociative care ne-ar fi ajutat în desfășurarea activităților administrative, dar nu au fost promovate pentru a exista mai multă autoritate la consiliile județene", a mai spus Cristinel Dragomir. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5524 secunde