Eroii căzuți la datorie, comemorați de edilul din Cernavodă și elevi din oraș

143
Eroii căzuți la datorie, comemorați de edilul din Cernavodă și elevi din oraș - cernavodaevenimenteroi1366904231-1366946968.jpg

Articole de la același autor

Elevii din Cernavodă vor menține vie memoria strămoșilor pierduți pe front. De asta s-au convins și Autoritățile Publice Județene și Locale, în cadrul evenimentului organizat pentru a marca împlinirea a cei 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. După un lung moment de reculegere, zeci de copii au plantat câte un pom în cinstea fiecărui erou căzut în Primul Război Mondial. 

Pe parcursul întregii acțiuni, ei au fost însoțiți de primarul orașului, Gheorghe Hânsă, și de vicepreședintele Consiliului Județean Con-stanța, Cristian Darie.

Pentru a-i ajuta pe cei mici să înțeleagă scopul acestui program, edilul orașului i-a invitat într-o scurtă călătorie în timp, în anii 1916, în timpul Primului Război Mondial. Primarul le-a povestit copiilor cum și-au pierdut viața 101 ostași din Cernavodă, la acel timp, orașul având aproape 10.000 de locuitori. Făcând un calcul simplu, asta înseamnă că 1% din populația orașului Cernavodă a pierit sub gloanțele inamice.

În onoarea celor decedați atunci, care s-au jertfit pentru țară, zeci de elevi însoțiți de autoritățile județene și locale au depus flori la Monumentul Eroilor și au plantat 101 arbori în parcul central al orașului. În urma acțiunii, elevii au declarat că vor avea grijă de acești copaci, prin intermediul cărora, ei vor menține vie memoria strămoșilor jertfiți, și pentru următoarele generații.

Acest program a fost readus la viață de Consiliul Județean Constanța (CJC) și Asociația Cultul Eroilor, după mai bine de 70 de ani, când a fost lansat de către fostul Minister al Culturii Naționale.â

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5006 secunde