Emil Boc: "Tăriceanu aplică principii staliniste"

125
1
Emil Boc:

Articole de la același autor

Fostul premier Emil Boc l-a acuzat pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că aplică "principii staliniste", el spunând că este inadmisibilă respingerea prezenței șefului statului la ședința solemnă a Senatului. 


Boc a declarat, ieri, că Tăriceanu, este "grobian și nerafinat în practicile împotriva adversarilor politici". 


"Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, aplică principii staliniste, după modelul «cine nu este cu noi este împotriva noastră». Astfel, reînvie în plină democrație românească practici din perioada stalinistă, ducându-le, însă, spre perfecțiune. Este inadmisibil să respingi prezența șefului statului în funcție la ședința solemnă a Senatului pentru motivul că ar avea o altă părere cu privire la sistemul bicameral din România. Nici Stalin nu făcea acest lucru, era mult mai rafinat. Tăriceanu, în schimb, este mult mai grobian și nerafinat în practicile împotriva adversarilor politici", a spus Boc. 


Potrivit acestuia, Tăriceanu greșește, pentru că ceea ce susține Traian Băsescu, și anume Parlament unicameral, "este un lucru susținut de 90 la sută dintre români".


Comentează știrea

Hanibal
18 iunie 2014
parlamentul baronilor

Problema este Parlamentul nu doar Senatul lui Tariceanu sau Camera Deputatilor alui Zgonea . Parlamentul , in cei 25 de ani de existenta a demonstrat ca a fost si este aservit guvernelor , o adevarata nenorocire pentru tara . Parlamentul este intesat de politicianisti care prin lipsa de caracter , de cultura si constiinta au devenit o pacoste pentru alegatori si care l-au luat in proprietate asa cum au luat si averea statului . Parlamentarii sunt exemple de imoralitate pentru cetateni . Poporul , in naivitatea si credulitatea sa este obligat sa creasca parlamentarii , din ce in ce mai numerosi , ca pe viermii de matase , dar care au dat si dau din gura lor doar bale groase si inveninate , legi asupritoare , in loc de fir de matase . In proportie cu alte state , cu Franta de ex. Romania n-ar trebui sa aiba mai mult de 2oo de parlamentari , si s-a ajuns la peste 800 . Parlamentul a demonstrat ca nu reprezinta interesele natiunii ci ambitiile si interesle personale ale " alesilor neamului " . Mircea Djuvara spunea in 1923 : " Numarul deputatilor nu trebuie sa fie prea mare . La noi s-a abuzat in aceasta privinta si este un fapt demonstrat ca , cu cat o adunare politica este mai numeroasa , cu atat face treaba mai putina . De aceea trebuie sa se reduca nr. deputatilor si senatorilor ". Cetatenul nu este reprezentat in Parlament . Guvernarea parlamentara fiind o guvernare de partid , chestiunile mari si importante sunt discutate in prealabil de catre liderii de partid , care hotaras asupra lor . Ajunse in Parlament , discutiile sunt formale , si de multe ori se transforma in spectacile de circ . Parlamentarii nu sunt reprezentantii cetatenilor ci reprezentatntii partidelor . Se pot face numeroase comentarii asupra celor petrecute in Senat cu ocazia asa zisei aniversari . O singura intrebare : daca tot ce a facut Tariceanu a produs indignarea cel putin a opozitiei , de ce senatorii respectivi au participat la acest spectacol grotesc si antidemocratic ? Avem o noua dovada a complicitatii politicianiste indiferent de culoarea de partid .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5482 secunde