Emil Boc, audiat la Înalta Curte în dosarul Microsoft

136
Emil Boc, audiat la Înalta Curte în dosarul Microsoft - boc-1537456686.jpg
Primarul Emil Boc este audiat, joi, la instanța supremă, ca martor, în dosarul în care fostul ministru Valerian Vreme a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, după ce a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în școli, transmite hotnews.ro. 


La sosirea la Înalta Curte de Casație și Justiție, primarul din Cluj Napoca a refuzat să dea declarații, precizând că nu are nimic de zis. Emil Boc a mai fost citat o dată în această cauză, însă nu s-a prezentat.


În septembrie 2017, fostul ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor Valerian Vreme a fost trimis în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat de abuz în serviciu, după ce a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în școli.


Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract "ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli".


"Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. De menționat este faptul că D.Con-Net AG a achiziționat licențele respective la prețul de 2.612.805 euro. Ulterior, în același context, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro", conform procurorilor anticorupție.


Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9128 secunde