Emil Banias revine în Consiliul Județean Constanța. PMP susține repunerea în funcție

457
Emil Banias revine în Consiliul Județean Constanța. PMP susține repunerea în funcție - emilbanias-1576145603.jpg

Articole de la același autor

Președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, susține aplicarea prevederilor legale și respectarea hotărârilor judecătorești în cazul fostului consilier județean, Emil-Sorin Banias. Astfel, reprezentanții filialei constănțene au precizat faptul că PMP va vota repunerea sa în funcția de consilier județean, așa cum a dispus instanța de judecată.


În acest context, Partidul Mișcarea Populară face un apel către prefectul interimar al județului Constanța, Ionuț Done, să nu se implice în jocurile politice și să pună în aplicare sentința civilă nr. 1190 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care a fost anulat Ordinul nr. 261/2017 de încetare a mandatului de consilier județean, Emil Sorin Banias.


Facem precizarea că acesta a câștigat definitiv procesul privind excluderea din ALDE (conform Deciziei civile nr.872/CA/ 27 iunie 2019) și, totodată, instanța a anulat și ordinul prefectului privind încetarea mandatului de consilier județean, iar condițiile pentru care a fost emis acesta au fost anulate definitiv de magistrați. 


Pe de altă parte, Claudiu Palaz a solicitat președintelui Consiliului Județean Constanța să inițieze un proiect de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJC, privind repunerea în drepturi a consilierului Emil Sorin Banias.


În altă ordine de idei, prefectul interimar Ionuț Done a anunțat că astăzi va semna hotărârea privind repunerea în funcția de consilier județean a lui Emil Sorin Banias.  


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5799 secunde